Ştiri » martie 2011 » 29 martie 2011
S&P a mai coborât o dată ratingul Greciei şi Portugaliei
Ma, 29.03.2011, ora 18:39 | Finanţe-Bănci | 772 vizualizări
Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a coborât marţi ratingul Portugaliei, cu o treaptă, şi simultan ratingul Greciei, cu două trepte, după clarificarea termenilor conform cărora statele membre UE vor putea să se împrumute de la Mecanismul European de Stabilitate (ESM), informează un comunicat de presă. În cazul Portugaliei, S&P a retrogradat ratingurile suverane la 'BBB minus /A-3' de la 'BBB/A-2', perspectiva asociată fiind negativă. Este pentru a doua oară în decurs de o săptămână când S&P decide să coboare ratingul Portugaliei. Cu toate acestea, calificativul 'BBB minus' este cel mai mic rating din categoria investment grade. De asemenea, Grecia a fost coborâtă şi mai mult în categoria junk. S&P a retrogradat ratingul Greciei cu două trepte la 'BB minus' de la 'BB plus'. În plus, agenţia a avertizat că ratingul Greciei rămâne sub supraveghere cu implicaţii negative, ceea ce înseamnă că ar putea fi retrogradat din nou.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 29.03.2011
Indici bursieri din 29.03.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|