Ştiri » decembrie 2014 » 9 decembrie 2014
MFP: Fondurile europene primesc 0,25% din deficitul negociat cu FMI
Ma, 09.12.2014, ora 15:26 | Finanţe-Bănci | 564 vizualizări
Deficitul bugetar convenit de autorităţi cu instituţiile financiare internaţionale, de 1,83% din produsul intern brut, cuprinde un procentaj special, de 0,25 puncte procentuale din PIB, pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri europene, iar majorarea deficitului a fost necesară în contextul în care bugetul pe anul viitor nu cuprinde taxe şi impozite suplimentare, a declarat ministrul Finanţelor Publice (MFP), Ioana Petrescu. "Acest deficit pe cash de 1,83% este, de fapt, 1,832%. Am negociat la fiecare zecimală, au fost negocieri foarte dure. Pe fonduri europene, noi avem două exerciţii bugetare suprapuse anul viitor şi trebuie să punem foarte mulţi bani acolo pentru cofinanţare. Este o prioritate pentru 2015 şi noi nu am vrut să tăiem din aceste fonduri. S-a discutat foarte mult cu CE. S-a ajuns la această cifră şi pentru că s-a negociat, practic, un procentaj în plus peste deficitul bugetar de 0,25 puncte procentuale tocmai pentru cofinanţare la fonduri europene."
Toată ştirea pe Business24.ro
Curs valutar din 09.12.2014
Indici bursieri din 09.12.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|