Ştiri » martie 2011 » 15 martie 2011
Băncile ar putea prelua acţiunile rău-platnicilor
Ma, 15.03.2011, ora 14:09 | Finanţe-Bănci | 812 vizualizări
Creditorii ar putea să preia temporar acţiunile sau părţile sociale ale companiilor care au probleme cu rambursarea împrumuturilor. Potrivit unui proiect de regulament al BNR, lansat în vara anului trecut şi readus în discuţie de curând, conversia creanţelor în acţiuni ar trebui să opereze pe termen limitat (maxim trei-patru ani). ”Măsura presupune o serie de dezavantaje pentru instituţiile financiare”, spune Andrei Burz Pînzaru, partener în cadrul casei de avocatură Reff şi Asociaţii. Astfel, acestea ar trebui să-şi asume managementul companiei unde vor deveni acţionari sau asociaţi, vor pierde, parţial, calitatea de creditor garantat şi, nu în ultimul rând, vor transmite un mesaj negativ clientelei. Reprezentantul Reff şi Asociaţii crede că preluarea va rămâne, totuşi, o ultimă cale de rezolvare a problemelor.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 15.03.2011
Indici bursieri din 15.03.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|