Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Preşedintele francez, François Hollande, a avertizat Grecia că va fi exclusă din zona euro în cazul în care nu-şi va respecta angajamentele, potrivit unui interviu acordat miercuri postului elen de televiziune Mega channel, cu patru zile înainte de alegerile legislative din această ţară. citeşte...
 Cele mai mari bănci din Grecia s-au confruntat în ultimele zile cu retrageri de depozite în valoare de 500-800 milioane de euro zilnic, iar ritmul retragerilor creşte în aşteptarea alegerilor din 17 iunie, au declarat miercuri doi bancheri. citeşte...
 Grecia, unde vor fi organizate duminică alegeri cruciale pentru viitorul ţării, dispune de circa două miliarde de euro în vistierie pentru a asigura plata salariilor funcţionarilor publici şi a pensiilor până la 20 iulie, scrie cotidianul Kathimerini, citând surse sub rezerva anonimatului. citeşte...
 Cu toate că majoritatea românilor îşi doresc să plătească creditele sau facturile la utilităţi şi telefon, aproape 80% dintre cei care înregistrează restanţe au ajuns în această situaţie din cauze unor evenimente neprevăzute, şi mult mai puţini din cauza supraestimării situaţiei lor financiare, potrivit unui studiu prezentat de compania de colectare creanţe Kruk International. citeşte...
 Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a declarat, miercuri, că se va lupta cu membrii conducerii Băncii Centrale Europene (BCE) care refuză să ajute, prin achiziţii de obligaţiuni, ţările din zona euro aflate în dificultate pe pieţele financiare. citeşte...
 Cele mai mari bănci din Grecia s-au confruntat în ultimele zile cu retrageri de depozite în valoare de 500-800 milioane de euro zilnic, iar ritmul retragerilor creşte în aşteptarea alegerilor din 17 iunie, au declarat miercuri doi bancheri. citeşte...
 Un sondaj publicat astazi, realizat pe parcursul ultimelor 12 luni, aresta faptul ca 33% dintre germani vor revenirea la marca germana. Tousi, majoritatea raman increzatori in viitorul bun al zonei si monedei euro. citeşte...
 Guvernul Statelor Unite a anunţat un deficit bugetar de 125 de miliarde de dolari pentru luna mai a acestui an, dublu faţa de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Fox Business. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4593 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,06 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4587 lei. citeşte...
 Italia nu va fi în pericol dacă va continua politica de austeritate şi reformele structurale începute de guvernul condus de premierul Mario Monti, a afirmat, într-un articol publicat de La Stampa, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble. citeşte...
 Grupul olandez de servicii financiare ING a acceptat să plătească 619 milioane de dolari pentru că ar fi încălcat sancţiunile impuse de SUA prin ajutarea unor companii din Iran şi Cuba să transfere miliarde de dolari prin sistemul financiar american, informează Financial Times. citeşte...
 O ieşire a Greciei din zona euro ar putea fi preţul care trebuie plătit pentru a convinge Germania de a salva uniunea monetară, a declarat ieri George Osborne, ministrul de Finanţe al Marii Britanii. citeşte...
 Spania şi Italia au nevoie de asistenţă financiară generală din partea Uniunii Europene datorită nivelului foarte înalt al datoriei guvernamentale şi a problemelor bancare, şi vor încerca să obţină această asistenţă în următoarele şase luni, a declarat Sean Egan, fondatorul şi preşedintele agenţiei de evaluare financiară independentă Egan-Jones. citeşte...
 Italia nu are nevoie să se împrumute pentru a traversa criza datoriilor, a afirmat marţi premierul italian, Mario Monti, în cursul unui interviu acordat postului german de radio ARD, într-un moment în care au reapărut temerile cu privire la necesitatea acordării unui ajutor acestei ţări aflate în dificultate. citeşte...
 Benzina şi motorina s-ar scumpi enorm şi ar creşte puternic ratele la bancă a milioane de români împrumutaţi în euro în cazul în care euro va ajunge la 5 lei, atrage atenţia Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). citeşte...
 Guvernele din Europa ar trebui să scadă taxele şi să crească salariile pentru a susţine creşterea economică, în loc să insiste asupra austeităţii şi reducerilor de cheltuieli, consideră economistul Nouriel Roubini, potrivit Mediafax. citeşte...
 Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat acordarea unui împrumut în valoare de un miliard de euro către statul român, pentru politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii (DPL-DDO), anunţă Ministerul Finanţelor. citeşte...
 Orice fonduri care vor fi acordate Spaniei vor fi condiţionate de reformarea sectorului bancar al ţării, a afirmat marţi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, adăugând că situaţia Spaniei a fost diferită faţă de precedentele pachete de asistenţă financiare acordate Greciei, Portugaliei şi Irlandei. citeşte...
 Potrivit publicaţiei El Mundo, premierul spaniol Mariano Rajoy i-a trimis ministrului de finanţe Luis de Guindos un SMS uimitor înaintea începerii negocierilor pentru acordul de salvare a băncilor spaniole. citeşte...
 Uniunea monetară europeană trebuie să se transforme într-o uniune financiară, statele din zona euro având nevoie să asume în comun responsabilităţi în supravegherea sistemului bancar, în gestionarea crizelor şi în garantarea depozitelor bancare, propune guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|