Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 În joc se află rămânerea ţării în zona euro. În răstimp de numai câteva săptămâni, grecii îşi aleg un nou parlament. Potrivit sondajelor, pe primele două locuri se vor clasa la un scor foarte strâns conservatorii şi stânga radicală. citeşte...
 În mijlocul furtunii stârnite de declaraţiile cu privire la falimentul controlat al băncilor spaniole, Joaquín Almunia, vicepreşedintele Comisiei Europene, s-a întâlnit vineri cu premierul Mariano Rajoy. În cadrul întâlnirii, seful Executivului spaniol a reiterat ceea ce a reclamat deja preşedintelui CE, Jose Manuel Durao Barroso şi preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, intervenţia de urgenţă a BCE, prin cumpărare de obligaţiuni de stat, pentru a scădea presiunea investitorilor, care a făcut ca prima de risc să urce la un maxim istoric, depăşind joi 550 de puncte. citeşte...
 Şeful dreptei conservatoare elene Antonis Samaras a promis ţării, vineri seară, "să o scoată din criză şi nu din euro", în caz de victorie a partidului său Noua Democraţie /ND/ la alegerile legislative cruciale de duminică, pe care le va aborda cot la cot cu stânga radicală antiausteritate. citeşte...
 Un veritabil război al nervilor se poartă în fiecare zi în România între două ”armate” – una a sutelor de mii de oameni care au restanţe la bănci, şi alta a miilor de angajaţi ai băncilor şi ai companiilor de recuperare a debitelor. Noua armă folosită? Telefonul mobil. citeşte...
 Guvernul de la Madrid a autorizat 14 dintre cele 17 regiuni autonome ale Spaniei, care s-au angajat să reducă cheltuielile, să împrumute în total 17,7 miliarde de euro pe termen lung, pentru plata facturilor. citeşte...
 Deficitul bugetului general consolidat s-a ridicat anul trecut la 4,6% din Produsul Intern Brut (PIB), uşor sub ţinta iniţială, de 4,8% din PIB, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, dar peste ţinţa de 4,4% din PIB, convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). citeşte...
 Profitul brut al ING Bank România a crescut în T1 2012 cu 36% faţă de aceeasi perioadă a anului anterior, ajungând la 65 milioane RON, pe fondul majorării veniturilor şi al unui ritm mai scăzut de creştere a costurilor. citeşte...
 Preşeditele Băncii Centrale Europene (BCE), italianul Mario Draghi, a declarat, astăzi, că instituţia pe care o conduce e gata să asigure lichidităţi suficiente băncilor comerciale, dacă, în urma alegerilor de duminică din Grecia, statul elen va crea noi tulburări pe piaţa financiară, potrivit Financial Times, scriu sursele de presă. citeşte...
 Economia zonei euro se confruntă cu riscuri serioase, iar politicienii trebuie să acţioneze rapid pentru a întări euro, a declarat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. citeşte...
 Roubini Global Economics, firma de consultanţă şi strategie economică din New York, înfiinţată de „profetul crizei” Nouriel Roubini, cere insolvenţa organizatorului român de evenimente Forum Invest. citeşte...
 Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidman, a declarat, astăzi, că nu se pune problema relaxării condiţiilor de ajutorare a Greciei şi aceasta ar fi o strategie periculoasă, conform surselor de presă. Acesta nu a eliminat din discuţie posibilitatea ieşirii statului elen din Zona Euro, relatează AFP. citeşte...
 Ţara noastră a înregistrat la finalul lunii aprilie o datorie externă totală de 98,987 miliarde euro, în creştere cu 0,6% , reprezentând 562 milioane euro faţă de finalul anului 2011, a anunţat Banca Naţională a României (BNR), conform surselor de presă. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4576 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,19 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4595 lei. citeşte...
 Guvernul italian doreşte să vândă până la finele lui 2012 active publice în valoare de 30 de miliarde de euro şi să obţină alte 200 de miliarde de euro în următorii cinci ani din acelaşi tip de operaţiuni, pentru a reduce datoria ţării conform surselor de presă. citeşte...
 Investiţiile străine directe (ISD) atrase de ţara noastră în primele patru luni ale anului 2012 au totalizat 446 milioane de euro, sub nivelul din perioada similară a anului trecut, când acestea au fost în valoare de 490 de milioane de euro, informează site-ul Băncii Naţionale a României (BNR), conform surselor de presă. citeşte...
 Agenţia de evaluare financiară Moody's a anunţat ieri că a retrogradat ratingul datoriilor a cinci bănci olandeze, inclusiv ING şi ABN AMRO, aceste două bănci fiind prezente şi în ţara noastră, relatează sursele de presă. citeşte...
 Transferul de acţiuni deţinute de Emporiki Bank în Emporiki Bank Romania S.A., Emporiki Bank Bulgaria EAD şi Emporiki Bank Albania S.A. către Grupul francez Credit Agricole S.A. a fost aprobat de Consiliul de Administraţie al Băncii Comerciale a Greciei (Emporiki Trapeza tis Elladas). Acordul este supus acum aprobării Băncilor Centrale, potrivit unei informaţii publicate joi seară de portalul grecesc news.pathfinder.gr. citeşte...
 Doi investitori străini din trei consideră că mediul politic şi legislativ netransparent din Rusia este principalul motiv de îngrijorare, potrivit unui studiu Ernst&Young. citeşte...
 Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) nu mai contractează bilete de odihnă pentru acest an, dar programul pe 2012 de tratament balnear pentru pensionari se derulează în continuare, cea de-a cincea fiind în curs de desfăşurare, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) remis ieri. citeşte...
 Datoria publică a României a continuat să crească uşor în aprilie şi a atins nivelul record de 35% din produsul intern brut, arată datele Ministerului de Finanţe. În ultimii trei ani, de la începutul recesiunii, datoria statului s-a triplat. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|