Ştiri » iulie 2011 » 11 iulie 2011
Voinea: Vom avea în continuare cea mai mare inflaţie din Europa
L, 11.07.2011, ora 16:28 | Finanţe-Bănci | 712 vizualizări
Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, consideră că scăderea inflaţiei înregistrată în luna iunie nu reprezintă o evoluţie semnificativă întrucât din toamnă se va vedea efectul creşterii preţurilor la gaze şi cel al majorării accizelor. "Nu cred că aceasta scădere a inflaţie reprezintă o evoluţie semnificativă. Va urma şi în iulie o altă scădere datorată efectului de bază, prin comparaţie cu iulie 2010, când a avut loc creşterea TVA. Probabil va fi o inflaţie anualizată de 7%, dar apoi se va vedea efectul creşterii preţurilor la gaze şi majorării accizelor", a declarat luni, pentru Agerpres, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 11.07.2011
Indici bursieri din 11.07.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|