Ştiri » septembrie 2012 » 28 septembrie 2012
V.Vosganian (PNL): Privatizarea Oltchim e un spectacol mediatic
V, 28.09.2012, ora 14:32 | Economie | 714 vizualizări
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că privatizarea Oltchim este ‘un spectacol mediatic întristător pentru România’ şi a subliniat că ‘modul în care s-a procedat este nefiresc, o privatizare impudică’. Vosganian apreciază că toate declaraţiile câştigătorului licitaţiei combinatului Oltchim, omul de televiziune Dan Diaconescu, duc la concluzia că acesta nu e un investitor serios. Fostul ministru de Finanţe a apreciat că ‘niciun investitor cu scaun la cap nu promite că va împărţi acţiunile muncitorilor’ întrucât un investitor trebuie să se gândească foarte serios la managementul pe care îl va asigura în continuare, la un traseu internaţional pentru ”a colecta posibilii investitori”. ‘În opinia mea, putem discuta de viitorul proces de privatizare a Oltchim pentru că acesta a avut efect anecdotic. (…) Asupra Oltchim rezultatele sunt clare. A fost un simulacru de proces de privatizare’,a spus Varujan Vosganian.
Toată ştirea pe Financiarul.ro
Curs valutar din 28.09.2012
Indici bursieri din 28.09.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Economie
 România a început anul cu cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din Uniunea Europeană, după ce, în decembrie, coborâse pe poziţia a treia, arată datele publicate de biroul european de statistică Eurostat. citeşte...
 Economia Japoniei s-a micşorat cu 6,3% în trimestrul patru al anului trecut, după ce Guvernul a urcat impozitul pe consum în toamna trecută, ridicând temerile unei încetiniri mai adânci şi exercitând presiuni asupra lui Shinzo Abe şi a Băncii Japoniei pentru a reacţiona prin măsuri de politică fiscală şi monetară. citeşte...
 România a avut a doua creştere economică din Europa în ultimul trimestru al anului trecut, în comparaţie cu anul precedent. Faţă de trimestrul precedent, creşterea economică a României se plaseză pe primul loc, arată Eurostat. citeşte...
 România importă încă prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce în ţară, fapt care arată că potenţialul nu este încă valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, într-un mesaj transmis în calitate de guvernator dar şi de viticultor, la Conferinţa Anuală a Clubului Fermierilor Români. citeşte...
 PIB-ull zonei euro a înregistrat un avans de 1,2% în 2019, după o creştere de 1,8% în anul 2018, şi un avans de 2,4% în 2017, potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|