Ştiri » martie 2012 » 3 martie 2012
Următoarea criză economică va izbucni din China
S, 03.03.2012, ora 18:13 | Finanţe-Bănci | 713 vizualizări
Dezechilibrele din interiorul economiei chineze vor duce la declanşarea unei noi crize de magnitudine mondială, avertizează economiştii. Bula imobiliară, datoriile uriaşe ale autorităţilor locale către bănci şi intervenţiile statului în economie sunt de ajuns pentru a deraia economia care, de trei decenii, înregistrează creşteri constante. „Puţine ţări au reuşit să evite criza după liberalizarea financiară şi integrarea globală“, notează Martin Wolf, unul dintre cei mai influenţi jurnalişti economici din lume, în cel mai recent editorial publicat în cotidianul britanic „Financial Times“. Acesta invocă drept exemple situaţiile prin care au trecut Statele Unite (în 1930), Japonia şi Suedia (la începutul anilor '90), Mexic şi Coreea de Sud (la sfârşitul anilor '90) şi problemele cu care se confruntă astăzi SUA, Marea Britanie şi zona euro.
Toată ştirea pe Adevărul.ro
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|