Ştiri » aprilie 2015 » 9 aprilie 2015
Ultimatumul zonei euro pentru Grecia: Aveţi şase zile la dispoziţie
J, 09.04.2015, ora 17:25 | Finanţe-Bănci | 592 vizualizări
Zona euro a dat termen Greciei să prezinte în şase zile lucrătoare reformele economice, pentru ca miniştrii de Finanţe să poată analiza acordarea finanţării de urgenţă necesare evitării intrării în incapacitate de plată, după ce statul elen a plătit joi o datorie către FMI. Autorităţile de la Atena au solicitat miercuri seara fonduri europene de urgenţă, dar li s-a spus că mai întâi trebuie să prezintă lista de reforme care să asigure sustenabilitatea finanţelor publice, au arătat oficiali europeni, relatează Reuters. "Partea elenă a explicat că situaţia lichidităţilor se înrăutăţeşte foarte mult şi a făcut apel pentru deblocarea unui sprijin financiar urgent, înainte de reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, de pe 24 aprilie", a declarat o sursă din zona euro. Oficialul a adăugat că nimeni nu ştie cum poate fi făcut acest lucru şi că nu există voinţă pentru furnizare de sprijin înainte de a vedea un progres în programul de reforme.
Toată ştirea pe Gândul.info
Curs valutar din 09.04.2015
Indici bursieri din 09.04.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|