Ştiri » mai 2012 » 15 mai 2012
Roubini: Rezultatele noilor alegeri vor scoate Grecia din zona euro
Ma, 15.05.2012, ora 18:29 | Finanţe-Bănci | 514 vizualizări
Alegerile anticipate din Grecia vor fi câştigate de Coaliţia Stângii Radicale (Syriza), formaţiune care nu se va înţelege cu reprezentanţii creditorilor internaţionali, iar Grecia va ajunge în încetare de plăţi şi va ieşi din zona euro, a afirmat, marţi, economistul Nouriel Roubini. "Noile alegeri din Grecia vor conduce la victoria Syriza şi la un curs de coliziune cu Troica (formată din reprezentanţii FMI, UE şi BCE, n.r.), iar aceasta la default şi ieşirea din zona euro", a afirmat Roubini, într-o postare pe Twitter la scurt timp după anunţul că vor organizate noi alegeri anticipate, potrivit cotidianului britanic The Guardian. Roubini este cunoscut şi drept "Doctor Doom" pentru prognozele sale pesimiste.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
Curs valutar din 15.05.2012
Indici bursieri din 15.05.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|