Ştiri » iulie 2011 » 20 iulie 2011
Reguli noi pentru băncile europene
Mi, 20.07.2011, ora 15:54 | Finanţe-Bănci | 609 vizualizări
Comisia Europeană a prezintat astăzi câteva propuneri care vizează modificarea comportamentului celor 8.000 de bănci care activează în Europa. Propunerea legislativă are ca obiectiv principal întărirea rezilienţei sectorului bancar al UE, urmărind totodată ca băncile să finanţeze în continuare activitatea economică şi creşterea. Astfel, băncile vor avea obligaţia de a deţine rezerve de capital mai mari şi de calitate superioară, pentru a putea rezista în mod independent în faţa şocurilor viitoare. Instituţiile financiare au intrat în ultima criză cu un capital insuficient, atât cantitativ, cât şi calitativ, motiv pentru care au avut nevoie de un sprijin fără precedent din partea autorităţilor naţionale. Odată cu prezentarea propunerii, Comisia transpune în Europa standardele internaţionale în materie de capital bancar convenite la nivelul G20 (cunoscute în mod curent ca acordul Basel III). Europa va aplica aceste norme pentru mai mult de 8.000 de bănci.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 20.07.2011
Indici bursieri din 20.07.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|