Ştiri » aprilie 2014 » 4 aprilie 2014
Primul patronat bancar din România
V, 04.04.2014, ora 17:51 | Finanţe-Bănci | 755 vizualizări
BCR, BRD, Raiffeisen şi UniCredit Ţiriac Bank, cu active de peste 45% în sistemul bancar autohton, înfiinţează primul patronat bancar din România. Conducătorii executivi ai celor patru instituţii de credit au depus cererea de înfiinţare şi actele constitutive la Tribunalul Bucureşti pentru înfiinţarea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), estimând că acest proces s-ar putea încheia până la finele lunii iunie, se arată într-un comunicat al noii entităţi propuse. "Demersul nostru are în vedere întrunirea atributelor formale ale unei organizaţii profesionale ce poate reprezenta interesele sectorului bancar la toate nivelurile, anume social, instituţional şi ca angajatori. Invităm toate băncile care au operaţiuni în România să se alăture iniţiativei noastre", a declarat în comunicat preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, care a fost desemnat ca preşedinte al Consiliului Director al CPBR.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
Curs valutar din 04.04.2014
Indici bursieri din 04.04.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|