Ştiri » ianuarie 2015 » 27 ianuarie 2015
OECD: Ipoteza ieşirii Greciei din zona euro nu se află pe agenda nimănui
Ma, 27.01.2015, ora 16:39 | Finanţe-Bănci | 568 vizualizări
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Angel Gurria, a declarat marţi, pentru EFE, că nu ia în considerare ieşirea Greciei din zona euro iar o astfel de ipoteză 'nu se află pe agenda nimănui'. Întrebat despre posibilitatea ca Grecia să renunţe la moneda unică, Gurria a răspuns că 'aceasta nu se va întâmpla' şi a subliniat că va trebui să aibă loc o negociere cu celelalte ţări membre şi cu instituţiile europene. El a menţionat că Grecia 'a făcut un efort enorm şi este într-o situaţie mult diferită' faţă de cea de la demararea programului de asistenţă şi 'şi-a recuperat competitivitatea în multe sectoare'. În ceea ce priveşte datoria Greciei, Angel Gurria a recunoscut că 'este foarte importantă şi va trebui văzut ce este de făcut', arătându-se convins că în Europa 'toţi sunt conştienţi că aceasta este o temă ce trebuie abordată'.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 27.01.2015
Indici bursieri din 27.01.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|