Ştiri » ianuarie 2012 » 13 ianuarie 2012
Monti şi Merkel: Taxa financiară trebuie să acopere întreaga Uniune Europeană
V, 13.01.2012, ora 11:48 | Finanţe-Bănci | 520 vizualizări
Miercuri, premierul italian, Mario Monti, şi cancelarul german, Angela Merkel, au declarat că vor sprijini o taxă pe tranzacţiile financiare la nivelul întregii Uniuni Europene, dar Berlinul nu a fost de acord ca această taxă să se limiteze numai la zona euro. "Suntem dispuşi să sprijinim această iniţiativă la nivel european", a declarat Monti în cursul conferinţei de presă la care a participat alături de Merkel, la Berlin, delimitându-se astfel de predecesorul său, Silvio Berlusconi, care respinsese această idee.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 13.01.2012
Indici bursieri din 13.01.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|