Ştiri » octombrie 2011 » 17 octombrie 2011
Merkel: Nu vă faceţi iluzii privind soluţionarea crizei euro!
L, 17.10.2011, ora 13:54 | Finanţe-Bănci | 516 vizualizări
Liderii din Uniunea Europeană nu vor oferi o soluţie rapidă pentru criza datoriilor de stat din zona euro, a avertizat astăzi Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Reprezentanţii statelor G20 (cele mai dezvoltate 20 de ţări din lume) au cerut liderilor UE să prezinte o strategie pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat din zona euro până la următorul summit G20, care va avea loc la 23 octombrie. Cancelarul german Angela Merkel a înlăturat însă orice speranţă în acest sens. „Iluziile care pun stăpânire pe noi acum, că prin acest pachet totul va fi rezolvat şi să totul se va sfârşi luni (24 octombrie, după summitul G20 – n.r.) nu se vor împlini“, a declarat astăzi Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, la Berlin.
Toată ştirea pe Adevărul.ro
Curs valutar din 17.10.2011
Indici bursieri din 17.10.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|