Ştiri » februarie 2015 » 3 februarie 2015
Merkel, pregătită pentru un joc al aşteptării cu Grecia
Ma, 03.02.2015, ora 17:04 | Finanţe-Bănci | 493 vizualizări
Germania se aşteaptă ca negocierile cu Grecia să treneze până la încheierea actualului program de sprijin, la sfârşitul lunii februarie, şi este pregătită să joace un joc al aşteptării până în aprilie sau mai, când statul elen va rămâne fără lichidităţi, a declarat o persoană apropiată situaţiei. Grecia nu va intra în faliment la sfârşitul lunii februarie, pentru că are resurse să reziste dincolo de această dată, iar Germania este dispusă să aştepte până când necesarul de finanţare va deveni stringent, pentru a-şi întări poziţia în negocieri, a spus sursa. Cancelarul german Angela Merkel analizează încă intenţiile premierului elene Alexis Tsipras, a adoptat o poziţie fermă şi vrea să evite să intre într-un duel cu acesta, a spus o altă sursă. Niciun membru al guvernului german nu s-a întâlnit încă cu Tsipras.
Toată ştirea pe RomâniaLiberă.ro
Curs valutar din 03.02.2015
Indici bursieri din 03.02.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|