Ştiri » septembrie 2012 » 17 septembrie 2012
Loteria Română îşi renegociază contractele păguboase
L, 17.09.2012, ora 17:47 | Finanţe-Bănci | 672 vizualizări
După modelul Hidroelectrica şi Poşta Română, acum şi Loteria Română îşi renegociază contractele încheiate. Asta pentru că la Loterie s-au descoperit prejudicii de ordinul a zeci de milioane de euro. Directorul general, Dan Alexandru Ghiţă, a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru The Money Channel că cea mai mare parte din aceste contracte sunt considerate păguboase, iar unele dintre ele ar putea fi chiar reziliate. "Noi avem acum sub analiză toate contractele care sunt în desfăşurare în Loterie şi bineînţeles că deja au început să se ia măsuri, de reziliere sau negociere. Noi vrem să eficientizăm cât mai mult compania, bineînţeles că începând cu contractele care sunt considerate păguboase", a declarat Dan Alexandru Ghiţă, director general al Loteriei Române.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 17.09.2012
Indici bursieri din 17.09.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|