Ştiri » martie 2016 » 29 martie 2016
Legea dării în plată, aplicată la toate creditele garantate cu ipotecă, indiferent de destinaţie
Ma, 29.03.2016, ora 12:55 | Finanţe-Bănci | 693 vizualizări
Cinci asociaţii ale clienţilor bancari cer, într-o scrisoare publicată recent, ca legea dării în plată să se aplice oricărui ”contract de credit garantat cu ipotecă”, fără a se menţiona destinaţia creditului. Potrivit semnatarilor documentului, dacă revendicarea lor nu va fi acceptată ”banca ar putea contesta darea în plată, susţinând că împrumutatul este titularul unui credit de "nevoi personale nenominalizate sau pentru acoperire cheltuieli curente" şi astfel nu intră sub incidenţa legii”. ”Dacă veţi diferenţia între împrumutaţi prin păstrarea destinaţiei creditului, această precizare va fi sursă de practică neunitară în instanţele care vor judeca contestaţiile pe legea dării în plată”, spun ei. Asociaţiile semnatare spun că băncile comerciale au cerut la acel moment ca în contract să nu fie stipulată destinaţia de locuinţă. Însă, tipul de credit, anume de consum, nu cerea să fie precizat în cadrul contractului semnat care era destinaţia împrumutului.
Toată ştirea pe Digi24.ro
Curs valutar din 29.03.2016
Indici bursieri din 29.03.2016
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|