Ştiri » martie 2012 » 1 martie 2012
Juncker: Grecia a îndeplinit condiţiile pentru a obţine ajutor
J, 01.03.2012, ora 21:11 | Finanţe-Bănci | 588 vizualizări
Grecia a îndeplinit toate condiţiile care i-au fost impuse pentru a putea obţine cel de al doilea plan de sprijin care să o ajute să evite falimentul, a declarat joi şeful miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker. Cu toate acestea, preşedintele Eurogrupului a insistat că vărsarea efectivă a fondurilor nu va demara până când negocierile privind reducerea datoriilor Greciei deţinute de creditorii privaţi nu se vor finaliza cu succes. "Grecia a implementat toate măsurile pe care i le-am cerut, lucrurile avansează bine", a declarat Jean-Claude Juncker la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din zona euro, organizate în avanpremiera summitului Uniunii Europene. 'Toate actele legislative cerute au fost adoptate, au mai rămas de reglat doar unele detalii', subliniază Juncker.
Toată ştirea pe RTV.net
Curs valutar din 01.03.2012
Indici bursieri din 01.03.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|