Ştiri » august 2011 » 5 august 2011
Ionel Blănculescu: Cod Roşu de recesiune economică mondială
V, 05.08.2011, ora 16:40 | Finanţe-Bănci | 545 vizualizări
Economia globală se îndreaptă cu paşi rapizi spre o noua recesiune economică, mai precis spre revenirea aceleiaşi recesiuni economice în care ne aflăm de aproape trei ani, a declarat, vineri, preşedintele societăţii Consultanţă şi Investigaţii Financiare, Ionel Blănculescu, fost ministru-delegat pentru coordonarea autorităţilor de control. “Coroborând situaţia dezastruoasă a datoriei publice din unele ţări ale Uniunii Europene, precum Grecia, Portugalia, Italia, Irlanda, Spania şi mai nou Cipru, cu situaţia financiară fără precedent din SUA, astăzi, în baza a două teorii, a semnalelor şi a corelaţiilor, putem aprecia că economia globală se îndreaptă cu paşi rapizi spre o nouă recesiune economică, mai precis şi corect spre revenirea aceleiaşi recesiuni economice în care ne aflăm de aproape trei ani, din care de fapt nu am ieşit decât în registrele şi evidenţele pe hârtie, şi nu în realitate, a celor de la Washington, Bruxelles şi chiar Bucureşti”, a precizat Blănculescu.
Toată ştirea pe Financiarul.ro
Curs valutar din 05.08.2011
Indici bursieri din 05.08.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|