Ştiri » august 2016 » 10 august 2016
Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iulie, potrivit INS
Mi, 10.08.2016, ora 12:47 | Finanţe-Bănci | 662 vizualizări
Inflaţia anuală rămâne în teritoriu negativ şi în luna iulie, la minus 0,8%, fiind în scădere de la minus 0,7% în iunie, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de 0,3%", arată INS. În luna iulie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 41,2%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 12,7%.
Toată ştirea pe RomâniaTV.net
Curs valutar din 10.08.2016
Indici bursieri din 10.08.2016
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|