Ştiri » martie 2015 » 30 martie 2015
Împrumutaţii în CHF îşi pun speranţele în ordonanţa preşedinţială
L, 30.03.2015, ora 00:00 | Finanţe-Bănci | 799 vizualizări
Împrumutaţii în franci elveţieni nu renunţă, ci se agaţă de orice speranţă care le apare în cale, în ciuda sfaturilor primite de la specialişti. După ce, joi, a fost anunţată o nouă premieră în justiţia noastră, respectiv suspendarea plăţii ratelor unui credit prin ordonanţă preşedinţială, debitorii care au împrumuturi în franci elveţieni (CHF) au solicitat avocaţilor din cadrul "Piperea şi Asociaţii" (şi au şi primit) modele de astfel de ordonanţe pentru problema creditelor în CHF. Avocatul Gheorghe Piperea ne-a spus că le-a atras atenţia consumatorilor că această metodă este foarte periculoasă şi că este foarte posibil ca ordonanţele preşedinţiale să fie respinse, iar consumatorii să plătească cheltuielile de judecată, care sunt substanţiale.
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 30.03.2015
Indici bursieri din 30.03.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|