Ştiri » august 2011 » 10 august 2011
Grecia se află pe calea spre revenirea la credibilitate
Mi, 10.08.2011, ora 20:10 | Finanţe-Bănci | 2700 vizualizări
Grecia este pe cale să îşi recâştige credibilitatea şi va rambursa "până la ultimul euro" împrumutat de la partenerii săi europeni, a asigurat miercuri ministrul grec de externe, Stavros Lambrinidis. "Grecia se află pe calea spre revenirea la credibilitate", a declarat el cu ocazia unei conferinţe de presă la Copenhaga. "Grecia s-a angajat să dea dovadă de responsabilitate pe lângă aliaţii săi europeni. Nu este vorba despre subvenţii: depunem eforturi deja în vederea rambursării fiecărui euro din împrumuturi şi vom rambursa până la ultimul euro", a asigurat el. "Ne schimbăm ţara şi îi conservăm viitorul", contribuind totodată la cel al "euro şi al Europei", a insistat ministrul elen, în prezenţa omologului său danez Lene Espersen. În opinia lui, decizia partenerilor din zona euro de a sprijini Grecia i-a oferit acesteia marja de manevră necesară "pentru a implementa cu convingere şi fără ezitare schimbările foarte dificile" care se impun.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 10.08.2011
Indici bursieri din 10.08.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|