Ştiri » iulie 2015 » 7 iulie 2015
Grecia: Alexis Tsipras, audiat miercuri în Parlamentul European
Ma, 07.07.2015, ora 18:18 | Internaţional | 749 vizualizări
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras va fi audiat miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, la trei zile după referendumul din Grecia prin care a fost respins un plan de reforme propus de creditorii ţării, informează marţi o sursă guvernamentală greacă. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a confirmat pe contul său de Twitter prezenţa lui Alexis Tsipras în cadrul unei sesiuni a parlamentului consacrate negocierilor în curs între Grecia şi creditorii săi. Mai mulţi parlamentari europeni şi-au exprimat dorinţa de a putea avea un dialog cu premierul grec asupra acestor chestiuni, cum s-a întâmplat marţi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Dezbaterea va avea loc la ora locală 09.45 (07.45 GMT). Grupul ALDE din Parlamentul European a apreciat într-un comunicat dat publicităţii marţi că 'a venit timpul ca Alexis Tsipras să-şi asume responsabilităţile şi să le explice cetăţenilor europeni ce intenţionează să facă'.
Toată ştirea pe Economica.net
Curs valutar din 07.07.2015
Indici bursieri din 07.07.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Internaţional
 Exact intr-un moment in care traderii de zahar prognozeaza un deficit mondial pentru acest produs, Indonezia (cel mai mare importator mondial de zahar brut) a anuntat ca vrea sa importe o cantitate record de zahar, transmite Bloomberg. citeşte...
 Autorităţile din Macao au anunţat marţi închiderea pentru cel puţin două săptămâni a celebrelor sale cazinouri, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. citeşte...
 Compania suedeză Ikea a anunţat joi închiderea temporară a tuturor magazinelor sale din China în contextul epidemiei cu noua tulpină de coronavirus. citeşte...
 Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. 621 de eurodeputaţi au votat pentru, iar 49 împotrivă. citeşte...
 Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|