Ştiri » septembrie 2011 » 2 septembrie 2011
Germania vrea un nou tratat european, cu sancţiuni pentru statele indisciplinate fiscal
V, 02.09.2011, ora 19:09 | Finanţe-Bănci | 796 vizualizări
Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, îşi doreşte revizuirea Tratatului Uniunii Europene astfel încât Bruxellesul să aibă o marjă mai mare de manevră în domeniul economic, potrivit unui interviu acordat de oficial cotidianului german „Bild“ şi preluat de AFP. Nu este primul apel în acest sens făcut de un oficial neamţ. Chiar Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cerut în repetate rânduri modificarea tratatelor UE pentru ca blocul comunitar să facă faţă mai bine unor viitoare crize economice. „Vom insista asupra efectuării unor schimbări necesare ale tratatului, care să ne permită să acţionăm mai devreme şi mai eficient atunci când lucrurile merg rău, inclusiv sancţiuni precise“, declara Angela Merkel în luna mai.
Toată ştirea pe Adevărul.ro
Curs valutar din 02.09.2011
Indici bursieri din 02.09.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|