Franks: Suntem abia la mijlocul misiunii, dar cred că avem nişte veşti bune de anunţat - financiare.ro
 Acasă  | Ştiri  | Curs valutar  | Dobânzi  | Bănci centrale  | Autorităţi ale pieţei de capital  | Bănci din România  | Bloguri  | Arhivă  | English  
 Finanţe-Bănci  | Economie  | Afaceri  | Pieţe de capital  | Imobiliare  | Auto  | Turism  | HR Cariere Educaţie  | Media  | IT & C  | Mediu  | Energie 

Ştiri » iulie 2011 » 25 iulie 2011

Franks: Suntem abia la mijlocul misiunii, dar cred că avem nişte veşti bune de anunţat
L, 25.07.2011, ora 18:42 | Finanţe-Bănci | 645 vizualizări



Reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, a afirmat, luni, la începutul întreverii cu şeful statului, că, deşi se află la mijloc de misiune în ţara noastră, are veşti bune de anunţat, preşedintele Traian Băsescu afirmând că obiectivul României este susţinerea creării locurilor de muncă.

"Cunosc problemele care au fost deja discutate şi, mai mult sau mai puţin, sunt de aceeaşi opinie cu premierul. Principalul obiectiv pe care îl avem, uitându-ne la ce s-a întâmplat în primele luni ale anului, este să împingem resursele guvernamentale în susţinerea creării de locuri de muncă", a spus Traian Băsescu, în debutul întrevederii.

El a adăugat că principalul obiectiv este menţinerea tendinţei de creştere şi luna următoare.

Toată ştirea pe Money.ro    Curs valutar din 25.07.2011    Indici bursieri din 25.07.2011



comentarii


Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci

J, 09.04.2020, ora 13:05 | 9929 vizualizări
Euro s-a depreciat la 4,8278 lei
BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...

J, 09.04.2020, ora 11:16 | 9325 vizualizări
ROBOR la trei luni a scăzut la 2,54%
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...

Mi, 08.04.2020, ora 13:17 | 8824 vizualizări
Euro s-a apreciat la 4,8338 lei
BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...

Mi, 08.04.2020, ora 11:18 | 8850 vizualizări
ROBOR la trei luni a stagnat la 2,55%
ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...

Ma, 07.04.2020, ora 13:23 | 8292 vizualizări
Euro s-a apreciat la 4,8314 lei
BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...



Abonare newsletter
Nume:
E-mail:
Ştiri: Da  Nu 
Curs valutar: Da  Nu 


Top ştiri din ultima săptămână




Publicitate pe acest site | Contact
Copyright 1999-2024 Pandora Impex SRL.