Ştiri » mai 2014 » 23 mai 2014
Finanţele au atras 75 milioane lei printr-o licitaţie suplimentară de obligaţiuni
V, 23.05.2014, ora 16:07 | Finanţe-Bănci | 571 vizualizări
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 75 milioane lei prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2020, într-o licitaţie suplimentară la care investitorii au indicat doar suma pe care sunt dispuşi să o plaseze în titluri de stat, nu şi randamentul vizat, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei. Trezoreria a primit oferte de subscriere de 115 milioane lei, peste suma vizată în prospect (75 milioane lei), iar randamentul oferit a fost de 4,29%/an, similar celui rezultat în urma licitaţiei principale de ieri. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras ieri 500 milioane lei, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă în aprilie 2020, pentru care a obţinut un cost mediu de finanţare de 4,29% pe an, cu aproape 1 punct procentual mai mic decât cel de la licitaţia precedentă din decembrie, potrivit unui comunicat trimis ieri redacţiei.
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 23.05.2014
Indici bursieri din 23.05.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|