Ştiri » noiembrie 2012 » 1 noiembrie 2012
FMI: Dificultăţile negocierilor dintre Grecia şi troică se referă la finanţarea ţării
J, 01.11.2012, ora 17:59 | Finanţe-Bănci | 612 vizualizări
Negocierile dintre Grecia şi troica creditorilor se împiedică în problema finanţării statului elen, care solicită prelungirea cu doi ani a termenului de echilibrare a finanţelor publice, a declarat joi Gerry Rice, purtător de cuvânt al FMI. "Trebuie găsit un acord între Grecia şi creditori asupra condiţiilor de finanţare a ţării, care să fie compatibile cu un nivel sustenabil al datoriilor", a spus Rice, adaugând că nu are un calendar privind finalizarea discuţiilor. Guvernul de la Atena a dat asigurări în două rânduri că a ajuns la un acord cu creditorii pentru un nou plan de economii de circa 13 miliarde de euro, necesar deblocării unei noi tranşe de ajutor de 31 miliarde de euro, esenţială pentru finanţele ţării. Reprezentanţii troicii formate din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană au dezminţit însă de fiecare dată această informaţie. "Au fost realizate progrese importante privind reformele structurale şi bugetare", a recunoscut oficialul FMI.
Toată ştirea pe RomâniaLiberă.ro
Curs valutar din 01.11.2012
Indici bursieri din 01.11.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|