Ştiri » februarie 2012 » 3 februarie 2012
FMI, UE şi BCE cer Greciei să scadă cu 25% salariile şi pensiile
V, 03.02.2012, ora 15:19 | Finanţe-Bănci | 46 vizualizări
Delegaţia formată din reprezentanţi ai FMI, UE şi Băncii Centrale Europene aflată la Atena a cerut autorităţilor elene schimbări radicale în ceea ce priveşte legislaţia, care ar conduce la scăderea pensiilor şi salariilor cu 25%, informează Mediafax. Reprezentanţii celor trei instituţii, denumite şi "troika", care supraveghează respectarea de către Grecia a angajamentelor de reformă asumate în schimbul împrumuturilor externe, au transmis miniştrilor Finanţelor şi Muncii că piaţa muncii trebuie reformată radical, iar salariile şi pensiile tăiate cu un sfert. Cererea a fost transmisă oficialilor eleni la o întâlnire joi seara între inspectori, conduşi de reprezentantul FMI Poul Thomson, şi miniştrii Finanţelor, Evangelos Venizelos, şi cel al Muncii, Yiorgos Koutroumanis.
Toată ştirea pe Antena3.ro
Curs valutar din 03.02.2012
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 O eventuală ieşire a Greciei din zona euro nu va fi “sfârşitul unei evoluţii negative”, ci “începutul unei evoluţii şi mai negative”, a estimat vineri preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, într-o declaraţie din Atena pentru postul de radio public din Germania. citeşte...
 Moody's a retrogradat ratingurile a 16 bănci spaniole, inclusiv Santander şi BBVA, acuzând recesiunea economică, pierderile tot mai mari din credite neperformante şi capacitatea redusă a guvernului de la Madrid de a susţine instituţiile financiare cu probleme. citeşte...
 Volumul retragerilor de numerar de la bancomate a depasit 100 miliarde de lei (circa 23 mld. euro) in perioada aprilie 2011-martie 2012, fiind de cinci ori mai mare decat platile efectuate cu cardul la comercianti in acelasi interval de timp, potrivit datelor BNR. citeşte...
|
|