Ştiri » aprilie 2014 » 17 aprilie 2014
Deflaţia, un pericol tot mai mare în UE
J, 17.04.2014, ora 17:08 | Finanţe-Bănci | 544 vizualizări
Pericol de deflaţie pentru zona euro. Inflaţia a coborât la 0,5% în luna martie, cel mai redus nivel după sfâşitul anului 2009, potrivit Eurostat. Şi inflaţia medie din Uniunea Europeană s-a redus la 0,6%, cel mai mic nivel din ultimii 4 ani şi jumătate. Riscul unui scenariu deflaţionist devine tot mai pregnant pentru toată Europa, scriu jurnaliştii de la Wall Street Journal. Asta după ce preţurile de consum pentru toată Uniunea Europeană au avut o dinamică anuală de 0,6% în martie faţă de 0,8% în luna precedentă. Este cel mai redus nivel din ultimii 4 ani şi jumătate. Şi inflaţia din zona euro a scăzut la 0,5%, cel mai redus nivel din noiembrie 2009. Dovadă a scumpirilor extrem de slabe din comunitatea europeană este că România, cu inflaţia la minime istorice, tot are a cincea cea mai mare rată a inflaţiei dintre cele 28 de state membre. Mai mult, în 8 state membre există scăderi generalizate de preţuri, cele mai mari în Bulgaria, cu un minus de 2% la rata inflaţiei.
Toată ştirea pe The Money Channel
Curs valutar din 17.04.2014
Indici bursieri din 17.04.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|