Ştiri » iunie 2011 » 16 iunie 2011
Cum a ajuns Grecia să depindă de economiile românilor.
J, 16.06.2011, ora 12:52 | Finanţe-Bănci | 793 vizualizări
Cele şase bănci elene prezente în România, în special cele de dimensiuni mari, au probleme mai serioase ca niciodată în ţara de origine. Unii analişti spun că grecii au început deja să direcţioneze o parte a resurselor atrase din România către centrala din Grecia. Patru dintre cele mai mari grupuri bancare din Grecia, toate prezente şi în România cu active totalizând peste 10 miliarde de euro au primit săptămâna aceasta o lovitură care le-ar putea fi chiar fatală într-un orizont mediu de timp. Într-o mişcare fără precedent, agenţia Standard& Poor's(S&P) a retrogradat grupurile Alpha, EFG, National Bank of Greece şi Piraeus, la nivelul " extrem de speculativ", al doilea cel mai slab din grila de evaluare. Pe termen scurt, efectele asupra subsidiarelor din România vor fi reducerea apetitului de creditare şi creşterea dobânzilor la depozite, pe termen lung însă, spun unii analişti, ne putem gândi chiar la retragerea din România.
Toată ştirea pe RomâniaLiberă.ro
Curs valutar din 16.06.2011
Indici bursieri din 16.06.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|