Ştiri » februarie 2012 » 3 februarie 2012
Conferinţa de final a misiunii FMI devansată cu o zi
V, 03.02.2012, ora 19:05 | Finanţe-Bănci | 40 vizualizări
Conferinţa de final a misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internaţional va avea loc duminică, la ora 16.00, a declarat vineri, pentru Agerpres, Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Agerpres că această conferinţă a fost devansată cu o zi pentru că autorităţile române şi experţii FMI au ajuns la un acord pe marginea temelor principale aflate în negociere.
Toată ştirea pe Agerpres.ro
Curs valutar din 03.02.2012
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 O eventuală ieşire a Greciei din zona euro nu va fi “sfârşitul unei evoluţii negative”, ci “începutul unei evoluţii şi mai negative”, a estimat vineri preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, într-o declaraţie din Atena pentru postul de radio public din Germania. citeşte...
 Moody's a retrogradat ratingurile a 16 bănci spaniole, inclusiv Santander şi BBVA, acuzând recesiunea economică, pierderile tot mai mari din credite neperformante şi capacitatea redusă a guvernului de la Madrid de a susţine instituţiile financiare cu probleme. citeşte...
 Volumul retragerilor de numerar de la bancomate a depasit 100 miliarde de lei (circa 23 mld. euro) in perioada aprilie 2011-martie 2012, fiind de cinci ori mai mare decat platile efectuate cu cardul la comercianti in acelasi interval de timp, potrivit datelor BNR. citeşte...
|
|