Ştiri » septembrie 2014 » 10 septembrie 2014
Comisia Europeană cere Franţei măsuri credibile pentru reducerea cheltuielilor bugetare în 2015
Mi, 10.09.2014, ora 19:42 | Finanţe-Bănci | 614 vizualizări
Comisia Europeană a cerut miercuri Franţei să prezinte măsuri credibile pentru reducerea cheltuielilor publice în 2015, după ce autorităţile de la Paris au anunţat că nu vor putea respecta obiectivele stabilite. Proiectul de buget pe care Franţa trebuie să îl înainteze Comisiei la jumătatea lunii octombrie trebuie să prevadă clar măsuri credibile pentru reducerea cheltuielilor în 2015 şi dincolo de acest an, a declarat Simon O'Connor, purtător de cuvânt al CE însărcinat cu probleme economice. Executivul UE trebuie să aprobe în fiecare an proiectele de buget al statelor din zona euro. Acest lucru va avea loc în luna noiembrie, odată cu instalarea noii Comisii Europene, în care francezul Pierre Moscovici va deţine portofoliul Afacerilor Economice şi Financiare. "Suntem pregătiţi să discutăm elementele cheie ale proiectului de buget cu autorităţile franceze, înainte ca acesta să fie adoptat", a subliniat O'Connor.
Toată ştirea pe Mediafax.ro
Curs valutar din 10.09.2014
Indici bursieri din 10.09.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|