Ştiri » ianuarie 2011 » 31 ianuarie 2011
Ce bănci au încălcat prevederile OUG nr. 50 referitoare la comisioane
L, 31.01.2011, ora 10:55 | Finanţe-Bănci | 590 vizualizări
Câteva bănci nu s-au conformat nici acum noilor reglementări referitoare la comisioanele de analiză la creditele noi. Din acest an comisioanele de analiză a dosarelor de credit nu mai pot fi un procentaj din valoarea sumei împrumutate, ci trebuie să fie o sumă fixă. BRD, a doua bancă din sistem din punctul de vedere al activelor administrate, aplica săptămâna trecută comisioane de 2,5% la creditele de nevoi personale, respectiv de 1%-2% la cele pentru locuinţe, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul băncii. Tot săptămâna trecută, reprezentanţii băncii afirmau că respectivele comisioane sunt în curs de schimbare. O altă bancă de talie mare care nu avea implementată această prevedere nici spătămâna trecută era UniCredit Ţiriac Bank: comisioanele de analiză erau de 2,5% la creditele de nevoi personale, respectiv de 2-3% la cele pentru locuinţe. Şi reprezentanţii acestei instituţii de credit spuneau că acestea urmează să fie modificate.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 31.01.2011
Indici bursieri din 31.01.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|