Ştiri » septembrie 2015 » 11 septembrie 2015
Capcanele cardului de credit. De ce creşte numărul restanţierilor
V, 11.09.2015, ora 22:28 | Finanţe-Bănci | 746 vizualizări
Cardurile de credit ascund capcane pentru clienţi. Victime sigure sunt cei care se mulţumesc să plătească numai suma minimă de rambursat. Aceştia riscă să prelungească ani de zile achitarea împrumutului, pe care l-ar putea stinge chiar şi în câteva luni. Este unul dintre motivele pentru care numărul restanţierilor tot creşte. În iulie, a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii doi ani. Pe extrasul de cont al unui client cu un card de credit, printre cifre, se ascunde capcana. Iar clientul îi cade victima dacă se limitează să plătească numai suma minima obligatorie. La un salariu mediu pe economie, un român poate obţine maximum 6000 de lei pe un card de credit. Dacă plăteşte lunar suma minimă obligatorie, adică 20 de lei, ajunge ca, la final, să dea dublu băncii şi să se afunde în datorii 18 ani. Dacă ar plăti însă 260 de lei lunar, ar achita datoria în doi ani. Cine nu a ţinut cont de asta, a ajuns dator vândut la bănci.
Toată ştirea pe TVR.ro
Curs valutar din 11.09.2015
Indici bursieri din 11.09.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|