Ştiri » iunie 2011 » 30 iunie 2011
Bloomberg: În spatele crizei din Grecia "fierb" două viziuni privind euro
J, 30.06.2011, ora 17:05 | Finanţe-Bănci | 525 vizualizări
În spatele crizei din Grecia "fierb" două viziuni privind euro şi, cu cât este amânat mai mult falimentul acestei ţări, cu atât sunt mai aproape liderii europeni de a încălca unul dintre cele mai vechi taboo-uri, prin asumarea responsabilităţii pentru finanţele unui stat membru, comentează Bloomberg. Autorităţile europene devin principalii deţinători de obligaţiuni suverane elene, chiar dacă se opun propunerii preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, pentru o "consolidare majoră" a legăturilor fiscale în spaţiul comunitar. În aceste condiţii, obiecţiile politicienilor europeni de împărţire a suveranităţii sunt subminate de propriile eforturi de salvare a euro. "Cu cât este evitată restructurarea datoriilor elene, cu atât mai mult obligaţiile financiare ale Greciei sunt împărţite şi apare o uniune fiscală de facto", a declarat David Mackie, economist şef la JPMorgan Chase în Londra.
Toată ştirea pe Money.ro
Curs valutar din 30.06.2011
Indici bursieri din 30.06.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|