Ştiri » martie 2016 » 15 martie 2016
BNR propune obligaţii pentru bănci în Legea privind darea în plată
Ma, 15.03.2016, ora 13:37 | Finanţe-Bănci | 807 vizualizări
Banca Naţională a României (BNR) a transmis Parlamentului un răspuns la cererea preşedintelui de reexaminare Legii privind darea în plată, prin care propune o serie de criterii clare pentru departajarea beneficiarilor de drept ai legii, dar şi un set de obligaţii pentru bănci, care să garanteze un proces corect de împărţire a poverii între clienţi şi bănci, iar executarea silită să fie doar o soluţie de ultim resort, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "BNR a susţinut, continuă să susţină şi va susţine recomandări către băncile comerciale pentru a evita demararea de către acestea a procedurilor de executări silite ale consumatorilor de produse financiare, ale căror obligaţii financiare au devenit prea împovărătoare din cauza unor schimbări neaşteptate survenite după încheierea contractului de credit prin iniţierea unor negocieri menite să conducă la identificarea unor soluţii echilibrate", a declarat Isărescu.
Toată ştirea pe RomâniaTV.net
Curs valutar din 15.03.2016
Indici bursieri din 15.03.2016
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|