Ştiri » mai 2017 » 17 mai 2017
AOAR: Guvernul trebuie să identifice surse reale şi sustenabile de majorare a veniturilor bugetare
Mi, 17.05.2017, ora 18:28 | Finanţe-Bănci | 8107 vizualizări
Guvernul trebuie să analizeze impactul modificării sistemului actual, metodele tehnice de implementare şi comunicare şi, de asemenea, să demareze programe de educare a contribuabililor, în paralel cu identificarea unor surse reale şi sustenabile de majorare a veniturilor bugetului de stat, consideră Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), într-un comunicat de presă trimis Redacţiei. Sursa citată precizează: "Oamenii de afaceri români, membri ai AOAR îşi exprimă mulţumirea în legătură cu nivelul creşterii economice din trimestrul I, comunicat de Comisia Naţională de Statistică. Această realizare, deopotrivă cu previziunile optimiste privind accesarea fondurilor europene în 2017, contribuie la atenuarea temerilor privind creşterea deficitului bugetar indus de legea salarizării unitare. Menţionăm, însă, că şi în contextul unei astfel de creşteri economice, nu pot fi acoperite riscurile ce ar putea fi generate de introducerea impozitului pe gospodărie".
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 17.05.2017
Indici bursieri din 17.05.2017
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei. citeşte...
 Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei. citeşte...
 ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). citeşte...
 BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|