Ştiri » martie 2014 » 4 martie 2014
          
  
          „Avocatul contribuabilului”, o soluţie la abuzurile Fiscului 
          
          Ma, 04.03.2014,  ora 20:34 | Finanţe-Bănci | 1837 vizualizări 
          
          
 
  
           
           
          
          Instanţele de judecată din România au pe rolul lor zeci de mii de procese deschise de contribuabili la bugetul de stat nemulţumiţi de deciziile de impunere stabilite de Fisc la adresa lor. Deciziile Fiscului sunt executorii. Mai întâi plăteşti Fiscului cât vrea acesta, apoi, dacă te ţin nervii şi buzunarele, te judeci şi ani de zile pentru a-ţi primi banii înapoi. Potrivit portalului instanţelor de judecată, numai în Bucureşti există 3.500 de procese deschise la Curtea de Apel şi la cele şase judecătorii de sector. „Din punct de vedere legal, doar legea te apără şi teoretic ANAF cât se ocupă de corectarea taxelor. Aceasta, în teorie, trebuie să se facă corect. În practică însă contribuabilul nu este pus pe primul plan”, spune consultantul fiscal Dan Schwartz de la Scot & Company Consulting. Potrivit lui Alin Irimia, una dintre cele mai bune soluţii ar fi înfiinţarea instituţiei „Avocatul contribuabililor”.
           Toată ştirea pe RomâniaLiberă.ro   
          
          Curs valutar din 04.03.2014   
          Indici bursieri din 04.03.2014
          
            
           
          
          
          
          
  
          
 comentarii
           | 
         
       
       
      
       
      Ultimele ştiri din categoria Finanţe-Bănci  
      
      
       BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8278 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,6 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8338 lei.  citeşte... 
      
      
       Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,54%, de la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).  citeşte... 
      
      
       BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8338 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,24 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8314 lei.  citeşte... 
      
      
       ndicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,55%, valoarea înregistrată în sedinţa precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).  citeşte... 
      
      
       BNR a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,8314 lei pentru moneda europeană, în depreciere cu 0,34 bani, comparativ cu şedinţa anterioară, când euro a fost cotat la 4,8280 lei.  citeşte... 
      
      
      
      
  
     | 
    
      
 
       
      
      
        
          
          Top ştiri din ultima săptămână 
          
           | 
         
       
     
    
     
    
    
        
     |