Ştiri financiar-bancare şi economice
 Îşi revine piaţa imobiliară, dar vestea nu este una bună pentru toată lumea. Cei care sunt acum în căutarea unui loc pe care să îl închirieze trebuie să se aştepte să plătească mai mult decât au plătit anul trecut. O analiză asupra chiriilor arată că proprietarii cer mai mulţi bani, mai ales în marile oraşe universitare. citeşte...
 Falimentele răsunătoare ale României sau pur şi simplu restructurările în masă se văd în statistica legată de datornicii la bănci. Există judeţe în care pentru aproape 20 la sută dintre creditele acordate de bănci sunt raportate rate neachitate. Un astfel de exemplu este Vâlcea, acolo unde cei mai mulţi munceau la Oltchim. Cum mai bine de 1200 de persoane au rămas fără loc de muncă în momentul în care combinatul a intrat în insolvenţă, problemele lor financiare s-au văzut inclusiv în raportările băncilor. citeşte...
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a schimbat regulile de publicare a listelor datornicilor la buget, astfel că următoarele liste care vor fi publicate pentru trimestrul al doilea al acestui an să elimine persoanele fizice şi firmele ale căror datorii la stat sunt mai mici sau egale cu sumele pe care trebuie să le primească de la stat. citeşte...
 Constructorul auto american Ford Motor Co a raportat, astăzi, un profit trimestrial sub aşteptări, deoarece nu şi-a atins obiectivele de vânzări pe pieţele din SUA şi China, transmite Reuters. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4615 lei pentru moneda europeană, în coborâre cu 0,72 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4687 lei. citeşte...
 Patru dintre principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în coborâre. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze s-a depreciat cu 1,13%, la 16.476,84 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,2%, la 22.174,34 puncte. citeşte...
 Conducerea RADET, distribuitorul de apă caldă şi căldură din Capitală, a demisionat. Principala nemulţumire: lipsa de comunicare cu Primăria Capitalei. Regia este în colaps de ani buni, cu datorii de miliarde de lei către ELCEN, producătorul de energie care a şi blocat conturile RADET în această primăvară. citeşte...
 Principalii indici bursieri europeni au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în coborâre. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze se depreciază cu 0,21%, la 6.736,44 puncte. citeşte...
 Şapte dintre principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în coborâre şedinţa de tranzacţionare de astăzi. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se depreciază cu 0,60%, fiind cotat la 6.686,83 puncte. citeşte...
 Patru dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în coborâre. Dow Jones s-a depreciat cu 0,01%, ajungând la 18.472,17 puncte, iar indicele S&P 500 a scăzut cu 0,12%, la 2.166,58 puncte. citeşte...
 Principalii indici bursieri asiatici erau în coborâre la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de astăzi. Indicele Nikkei 225 al bursei japoneze se deprecia cu 1,06%, la 16.488,02 puncte, iar indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong scădea cu 0,43%, la 22.123,33 puncte. citeşte...
 Creditarea acordată de bănci firmelor şi persoanelor fizice din zona euro a crescut în luna iunie, potrivit anunţului făcut ieri de Banca Centrală Europeană (BCE). citeşte...
 SIF Banat-Crişana vrea să răscumpere, prin oferta publică, un număr de 27.450.000 acţiuni, ce reprezintă 5,0014 % din capitalul social, la 1,70 lei/acţiune. Oferta publică se adresează tuturor persoanelor fizice şi juridice care deţin pe perioada ofertei acţiuni emise de SIF Banat Crişana. citeşte...
 Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar german, a avertizat, ieri, că ar putea adopta noi măsuri de reducere a costurilor, după ce profitul său a scăzut cu 98% în trimestrul al doilea din 2016, pe fondul volatilităţii de pe pieţele financiare şi al ratelor scăzute ale dobânzilor. citeşte...
 BSA Internaţional, deţinută de către BSA, companie franceză care este societatea-mamă a grupului Lactalis, intenţionează să lanseze o ofertă publică de preluare voluntară pentru achiziţia unui număr de 636.366.228 acţiuni emise de Albalact SA, aflate în circulaţie şi care nu se află în proprietatea ofertantului şi a persoanei cu care acesta acţionează în mod concertat, reprezentând 97,4962% din capitalul social al Albalact. citeşte...
 Strategia „România Competitivă” îşi propune să facă primul pas către un viitor în care România va ajunge la un PIB de peste 80% din media UE. Valentin Lazea, economistul-şef al BNR a explicat, la Jurnalul de Seară, care sunt condiţiile pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Printre acestea ar fi şi o schimbare de mentalităţi. „Pe români îi deranjează că nu sunt ei cei bogaţi, nu decalajul foarte mare dintre ei şi cei bogaţi”, comentează economistul-şef al BNR. citeşte...
 Grupul Iulius şi H&M au semnat un nou parteneriat, prin care retailerul internaţional va inaugura, în această toamnă, un magazin în Iulius Mall Iaşi. Aceasta va fi cea de-a doua unitate H&M din Iaşi, după cea inaugurată în 2012, tot în reţeaua Iulius, în ansamblul multifuncţional Palas. citeşte...
 Statul român a pierdut procesul în care cerea Enel daune de 1,3 miliarde euro din cauza faptului că nu a venit cu dovezi concrete. Statul a acuzat că ENEL nu a îndeplinit planul de investiţii asumat prin contractul de privatizare din 2007, iar cele care au fost realizate s-au făcut cu banii de la Electrica, nu cu banii investitorului. citeşte...
 "ASF a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A., ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, potrivit Legii 503/2004 (republicată) şi Legii 85/2014", se arată pe site-ul oficial al ASF. citeşte...
 Nu ducem lipsă de urşi în România, dar inventarul este, totuşi, umflat. Anomalia a apărut ca să poată fi împuşcate mai multe animale, susţin reprezentanţii unei organizaţii de protecţie a mediului. În replică, autorităţile spun că cifrele sunt apropiate de realitate, iar vânătoarea este controlată. citeşte...
|
|
|