Ştiri financiar-bancare şi economice
 Administraţia combinatului ArcelorMittal Galaţi a dat publicităţii o scrisoare deschisă, pe care 3.500 de companii din metalurgie, industria chimică şi industria sticlei, Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie şi federaţii patronale din industrie, precum şi confederaţia Cartel Alfa şi federaţiile „Metarom” şi „Familia” şi federaţii sindicale din metalurgia neferoasă şi petrochimie, o adresează tuturor decidenţilor politici. citeşte...
 Autoritatea de Supraveghere Financiară este locul unde orice şi-ar dori să lucreze. Motivul este unul simplu: salariile uriaşe pe care le primesc angajaţii instituţiei. citeşte...
 Băncile străine au continuat să-şi reducă finanţarea către ţările din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei (CESEE) în trimestrul al treilea al anului trecut, într-un ritm similar cu cel înregistrat în trimestrul al doilea al anului trecut, risipind îngrijorările că retragerea băncilor străine din regiune s-a intensificat după de Rezerva Federală americană a început să înăsprească politica monetară în luna mai 2013, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care se bazează pe statisticile Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS). citeşte...
 Sunt tot mai mulţi români care nu-şi plătesc ratele la bănci. În topul judeţelor cu cele mai multe credite neperformante sunt Sălaj şi Vâlcea. La polul opus, se află Gorj şi Dâmboviţa, cu cele mai mai mici restanţe din ţară. Chiar şi cu o îmbunătăţire a datelor economice, analiştii se aşteaptă la o creştere a numărului restanţierilor în perioada următoare. citeşte...
 Presa economică internaţională remarcă evoluţiile excepţionale ale României în interiorul Uniunii Europene şi ca actor economic regional. Analiştii economici citează datele INS şi ale Eurostat privind creşterea economică peste asteptări a României şi subliniază parcursul pozitiv al ţării noastre. citeşte...
 Bucureştiul este plasat în topul celor cele mai ieftine zece oraşe în raportul anual privind costul vieţii în principalele oraşe ale lumii, publicat vineri de The Economist Intelligence Unit (EIU), un centru de studii şi analize ce face parte din grupul media britanic The Economist. citeşte...
 Banca Mondială speră să-şi crească creditarea cu 50% în următorii 10 ani prin reducerea costurilor, relaxarea restricţiilor cu privire la suma maximă pe care o poate acorda sub formă de credite şi perceperea unor comisioane mai mari de la statele bogate pentru unele servicii, au declarat vineri surse din interiorul instituţiei internaţionale. citeşte...
 Costurile de finanţare pe care statul român le plăteşte au scăzut atât în lei, cât şi în valută, iar în 2014 România se va împrumuta cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în anii precedenţi, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă la Palatul Victoria. citeşte...
 SIF Banat-Crişana (SIF1) a raportat în luna ianuarie un profit net de 47,9 mil. lei, mai mare decât profitul înregistrat de societate în primele nouă luni ale anului 2013, care s-a cifrat la 36,1 mil. lei. citeşte...
 Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Pe de altă parte, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, este singurul care a crescut, cu 0,2%, fiind cotat la 6.374,07 puncte. citeşte...
 Premierul Victor Ponta a declarat vineri că dacă noile reglementări privind insolvenţa ar fi fost adoptate, România ar fi avut o creştere economică mai mare 'cu cel puţin un punct procentual'. citeşte...
 Bursa din Statele Unite a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere. Indicele compozit Nasdaq scade cu 0,3%, până la 4.227,82, iar S&P 500 se depreciază cu 0,22%, până la 1.825,88 puncte. citeşte...
 Industria elveţiană de ciocolată a revenit pe creştere anul trecut graţie unei relansări a exporturilor în pofida aprecierii francului elveţian, arată cifrele publicate vineri de Asociaţia producătorilor elveţieni de ciocolată (Chocosuisse). citeşte...
 România îndeplineşte în acest an toate criteriile de aderare la Zona Euro, precum inflaţia, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic în ce priveşte creşterea convergenţei reale. citeşte...
 Volumul vânzărilor Coca-Cola în România a scăzut cu 9% anul trecut, de la 162,7 milioane de navete în 2012 la 148,5 milioane de navete, ca urmare a impactului negativ al condiţiilor macroeconomice şi comerciale. citeşte...
 După 20 de ani, 2014 este anul în care agricultura României va deveni competitivă, dar pentru a stabiliza producţia trebuie investit masiv în sistemele de irigaţii, a declarat vineri, la Ploieşti, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Daniel Constantin, în faţa a peste 500 de reprezentanţi ai fermierilor şi autorităţilor locale. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4813 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 1,13 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4926 lei. citeşte...
 Cotidianul financiar austriac Wirtschaftsblatt afirmă că piaţa asigurărilor din România, inclusiv firmele austriece prezente la noi adică Uniqa şi Vienna Insurance Group (acţionarul majoritar al Omniasig), este în pericol de moarte. Totul ar putea porni de la suspiciunile care planează asupra Astra Asigurări, relatează jurnaliştii de la Wirtschaftsblatt. citeşte...
 Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, consideră că a sosit momentul ca băncile comerciale să angajeze psihologi sau sociologi, care să studieze şi comportamentul clienţilor, pe lângă aspectul tehnic legat de bonitate. citeşte...
 Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa din 12 februarie, autorizaţii de înfiinţare pentru trei noi proiecte de producere a energiei din surse fotovoltaice şi pentru o microhidrocentrală, potrivit unui document publicat pe site-ul instituţiei. citeşte...
|
|
|