Ştiri financiar-bancare şi economice
 Autorităţile au primit astăzi o singură ofertă angajantă pentru achiziţionarea Oltchim Râmnicu Vâlcea şi aceea după expirarea termenului limită (ora 11.00) din partea unui fond de investiţii elveţian. Au cerut amânarea cu 30 de zile a licitaţiei consorţiul chinez Baota Petrochemical Group – Junlun Petroleum, dar şi, surpriză, SIF Transilvania. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4514 lei pentru moneda europeană, în descreştere cu 2,35 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4749 lei. citeşte...
 Companiile de asigurare chineze au început să plătească despăgubiri familiilor celor 154 de pasageri de această naţionalitate care se aflau la bordul zborului MH370 dispărut în urmă cu trei săptămâni, deşi rudele îşi menţin scepticismul privind ipoteza că avionul companiei Malaysia Airlines ‘s-a prăbuşit’ în apele Oceanului Indian, informează vineri ziarul Las Provincias. citeşte...
 În luna februarie, s-au eliberat 2187 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 39% faţă de luna ianuarie şi cu 2,7% faţă de luna februarie 2013, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 România trece duminică, 30 martie, la ora oficială de vară, ora Europei Orientale, astfel încât ora 3,00 devine ora 4,00. Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel din ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie (în 2014 – 26 octombrie). citeşte...
 Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, vineri, 28 martie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 3,5% pe an, a anunţat banca centrală, într-un comunicat de presă. citeşte...
 Vineri, 28 martie, Opel a anunţat că livrările în China vor înceta în ianuarie 2015. Anul trecut, cei 22 de dealeri Opel au vândut pe piaţa chineză 4.365 de vehicule, un număr extrem de scăzut faţă de cele 810.000 de modele Buick vândute de grupul american General Motors. citeşte...
 Ilie Tudor Carabulea şi Oprea Nicolae Carabulea, fiii principalului acţionar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), au vândut, ieri, aceleaşi acţiuni ale BCC pe care respectivii le-au achiziţionat săptămâna trecută, potrivit unui comunicat publicat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). citeşte...
 Un satelit japonez a detectat vreo zece obiecte care plutesc la aproximativ 2.500 de kilometri sud-vest de oraşul australian Perth, obiecte aparţinând 'foarte probabil' zborului MH370, a anunţat vineri guvernul japonez. citeşte...
 Operatorii de telecomunicaţii din ţara noastră vor oferi din luna aprilie a acestui an internet mobil la viteze comparabile cu cele din reţelele fixe. citeşte...
 Autorităţile aşteaptă astăzi oferte angajante pentru activele combinatului Oltchim. Caietul de sarcini a fost cumpărat de patru companii şi consorţii. citeşte...
 Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Keiji Yamamoto, a afirmat joi, la Târgu Mureş, în cadrul unei întrevederi avute cu preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, şi cu prefectul judeţului, Corneliu Grosu, că investiţiile nipone în România depăşesc un miliard de euro şi că din cele 170 de companii japoneze care îşi desfăşoară activitatea în România peste jumătate sunt în Transilvania. citeşte...
 Indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a scăzut cu 0,26%, până la nivelul de 6.588,32 puncte, iar indicele CAC 40 al bursei din Paris s-a micşorat, de asemenea, cu 0,14%, ajungând la 4.379,06 puncte. citeşte...
 Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (Simbol SNN) a propus distribuirea unui dividend brut de 1,21 lei/acţiune, aferent profitului de anul trecut. citeşte...
 Premierul Victor Ponta a declarat joi că banii din acciza pe carburant care va fi introdusă la 1 aprilie vor fi direcţionaţi către buget şi de acolo spre infrastructură şi alte proiecte bugetare. citeşte...
 Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea să elibereze o tranşă mai mare decât de obicei pentru Grecia, după ce boardul va revizui cea mai recentă evaluare a programului de sprijin, cel mai probabil în luna mai, a declarat joi un purtător de cuvânt al FMI. citeşte...
 Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,26%, până la 6.333,65 puncte. citeşte...
 Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat joi aproape 500 de milioane de lei de la bănci, prin certificate de trezorerie pe un an, la un randament mediu de 2,88%. citeşte...
 Indicele Dow Jones din Statele Unite şi bursa din Canada au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere. Indicele Dow Jones s-a apreciat uşor cu 0,08%, ajungând la 16.281,86 puncte, însă S&P 500 se depreciază cu 0,02%, la 1.852,87 puncte. De asemenea, indicele compozit Nasdaq scade cu 0,24%, la 4.163,39 puncte. citeşte...
 Raiffeisen Bank a vândut către recuperatori credite negarantate de aproximativ 300 de milioane de euro, de la declanşarea crizei economice. citeşte...
|
|
|