Ştiri financiar-bancare şi economice
 Alegerile locale au fost dominate de candidaţii USL care au câştigat în cea mai mare parte a ţării, conform surselor de presă. Potrivit sondajului la ieşirea de la urne, realizat de Antena 3 şi CCSB, Sorin Oprescu a câştigat lejer un nou mandat la Primăria Capitalei. Oprescu a obţinut 64% din voturile bucureştenilor, la distanţă uriaşă de Silviu Prigoană, care are 16,1%. citeşte...
 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, în legătură cu prezenţa de la alegerile locale, că este un lucru pe care îl salută, deoarece asigură reprezentativitatea celor aleşi, chiar dacă nu e "o mare surpriză". citeşte...
 Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, în privinţa rezultatului alegerilor, că premoniţia sa, bazată pe cifre, este că vor fi sancţionaţi grav cei care au greşit grav, însă nu doreşte să se bucure de rezultatul exit-poll-urilor, ci la cele finale ale numărătorilor. citeşte...
 România stă cel mai prost la capitolul achiziţii de biciclete dintre ţările vecine şi membre ale Uniunii Europene, românii cumpărând 110.000 unităţi în anul 2010, potrivit datelor statistice publicate de site-ul Bike Europe. citeşte...
 Numărul utilizatorilor români ai reţelei de socializare Facebook a ajuns, în luna iunie, la aproape 4,72 milioane, în creştere cu 13,4% faţă de luna anterioară, din care cei mai mulţi (29,1%) erau înregistraţi în Bucureşti, relevă statistica realizată de portalul Facebrands.ro. citeşte...
 Acordul de salvare a băncilor spaniole a fost aşteptat de toată lumea, astfel încât poate părea doar un nou mic pas către rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, având în vedere mărimea economiei Spaniei, comentează publicaţia britanică The Guardian. citeşte...
 Cea mai mare bancă elveţiană, UBS, ar putea înregistra pierderi de până la 350 de milioane de dolari din investiţiile în oferta publică iniţială a Facebook şi pregăteşte o acţiune legală împotriva operatorului bursier Nasdaq, au declarat pentru CNBC surse apropiate situaţiei. citeşte...
 Ajutorul european de până la 100 de miliarde de euro solicitat sâmbătă de Spania pentru recapitalizarea băncilor va urca datoria publică a ţării cu zece puncte procentuale, de la nivelul de 68,5% din PIB, iar dobânda împrumutului va afecta deficitul bugetar care a atins anul trecut 8,9% din PIB. citeşte...
 Irlanda va solicita sa i se acorde retroactiv acelasi tratament ca si Spaniei, care a obtinut din partea zonei euro un plan de ajutor pentru bancile sale fara sa-i fie impuse noi masuri de austeritate, au facut cunoscut sambata seara surse guvernamentale europene. citeşte...
 Ministrul de finante german, Wolfgang Schauble, crede ca ajutorul cerut de Spania va fi singurul pentru aceasta tara, in pofida imenselor probleme financiar-economice cu care se confrunta statul iberic. citeşte...
 Prezenţa la vot, până la ora 10, a fost de 8,99 la sută, potrivit Biroului Electoral Central. citeşte...
 Premierul Victor Ponta a votat, duminică dimineaţă, la Baia de Fier (Gorj), unde îşi are domiciliul, el spunând că şi-a exercitat dreptul de vot cu speranţa că lucrurile vor fi mai bune şi că vor fi tot mai mulţi cetăţeni care vor veni la urne. citeşte...
 Sorin Oprescu, candidat independent la Primăria Capitalei, susţinut de USL, a votat, duminica dimineaţă, la Şcoala nr. 17, el spunând că votul lui a fost "mai puţin raţional şi mai mult sentimental", invitându-i pe bucureşteni să vină la vot, pentru a avea un oraş aşa cum şi-l doresc. citeşte...
 Spania va cere "un ajutor financiar european" pentru a-şi redresa sectorul bancar, conform unui anunţ de sâmbătă al ministrului Economiei, Luis de Guindos, cu ocazia unei conferinţe telefonice a Eurogrupului. citeşte...
 Indicele BET-C care urmăreşte evoluţia tuturor companiilor de pe bursă (cu excepţia SIF-urilor) a ajuns vineri la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi jumătate. Cu toate că multe acţiuni sunt încă departe de minime, altele au fost puternic lovite de scăderile din ultima perioadă, ajungând la cele mai reduse niveluri din ianuarie 2010 până în prezent. citeşte...
 Procurorul-general american, Eric Holder, a decis iniţierea unei investigaţii în cazuri de scurgeri de informaţii care implică Preşedinţia SUA. citeşte...
 De la începutul lunii august, România va prelua cea mai inaltă poziţie deţinută vreodată într‑o instituţie financiară internaţională. Mihai Tănăsescu, noul vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, spune că este gata să fie un reformator al instituţiei. citeşte...
 Populaţia a avut preponderent o contribuţie negativă la formarea economisirii în România, în perioada 1999-2010, spre deosebire de celelalte ţări, unde persoanele fizice au furnizat între un sfert şi jumătate din totalul economisirii brute, potrivit lui Cătălin Bodea, de la Direcţia Politică Monetară din BNR. citeşte...
 "Se vorbeşte de un plan de salvare de până la 100 de miliarde de euro, dar încă nu s-a stabilit exact", a declarat un oficial european. citeşte...
 Aproape 380 de şoferi au rămas fără permisul de conducere într-o singură zi, dintre care 80 pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră şi 120 pentru că au condus băuţi, potrivit Poliţiei Române. citeşte...
|
|
|