Ştiri financiar-bancare şi economice
 România are nevoie de reţele electrice noi şi de companii care să investească în acest domeniu. Doar aşa, pot spera consumatorii la scăderea tarifelor. Este prima concluzie a celui mai mare forum din domeniul energiei care se desfăşoară zilele acestea la malul Mării Negre. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5178 lei/euro, în creştere faţă de cotaţia precedentă. Analiştii aşteaptă intervenţii ale BNR dacă devalorizarea va continua. citeşte...
 Activitatea caselor de ajutor reciproc a crescut cu aproape 70% în ultimii 10 ani, potrivit Uniunii Naţionale a Caselor de Ajutor Reciproc (UNCAR). Valoarea medie a împrumutului a fost anul trecut de aproape 6.000 de lei, arată UNCAR, potrivit Agerpres. citeşte...
 Gazoductul care va lega România de Bulgaria pe sub Dunăre va fi gata până la finele acestui an, ceea ce va duce la creşterea securităţii energetice în cele două ţări, a declarat, duminică, ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, prezent la ceremonia de deschidere a Forumului Energetic Regional FOREN 2016. citeşte...
 Uber, compania de transport americană, va deschide un centru logistic în Bulgaria. Declaraţia a fost făcută de ministrul economiei din ţara vecină, Bozhidar Lukarski, într-un interviu pentru postul de radio Darik. citeşte...
 România este, din nou, în vizorul Comisiei Europene. De această dată pentru că nu folosim fondurile pentru irigaţii. Vicepreşedintele pentru Investiţii acuză băncile din ţara noastră că nu se implică în finanţarea IMM-urilor pentru proiecte de investiţii. Bancherii, în schimb, susţin că firmele care sunt solide au acces la fonduri. citeşte...
 Edilul abia ales al Capitalei promite transport gratuit pentru bucureşteni. Deocamdată, angajaţii RATB sunt primii care vorbesc de un plan nerealist. citeşte...
 Drapelul ţării va fi modificat în perioada imediată prin încoronarea acvilei, cu argumentul că astfel va fi oprită o situaţie care ţine de vechiul regim comunist, iar România se va alinia alături de alte state care au păstrat sau au repus coroana în componenţa stemelor lor, precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Rusia, Serbia şi Georgia. citeşte...
 Inflaţia anuală rămâne în teritoriu negativ şi în luna mai, la minus 3,5%, fiind în coborâre de la minus 3,3% în aprilie, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 Duster, Logan şi Sandero s-au situat în luna mai, în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pe această piaţă au scăzut cu 14,5%, la 107,665 unităţi, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi al deprecierii rublei. citeşte...
 La solicitarea asociaţiilor de clienţi, Ministerul de Finanţe a convenit împreună cu iniţiatorul legii şi cu notarii publici să modifice Codul fiscal în favoarea datornicilor. citeşte...
 Peste 370.000 de numere de telefonie au fost portate, în primele cinci luni din 2016, din care 348.457 au fost numere de telefonie mobilă, aproape jumătate dintre utilizatorii care au solicitat portarea numărului de telefon mobil optând pentru operatorul RCS & RDS, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). citeşte...
 Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, susţine că economia României va creşte cu 4,2% în acest an şi cu 4,5%, în medie, în 2017, 2018 şi 2019, în pofida faptului că instituţiile financiare internaţionale au revizuit în scădere estimările privind ritmul de creştere al economiei româneşti în anii următori. citeşte...
 Ministerul Energiei ia în calcul eliminarea parţială a preţului reglementat al gazelor naturale din producţia internă destinate populaţiei şi CET-urilor de la 1 iulie 2016, în condiţiile scăderii ample a preţului gazelor din import. Cu toate acestea, se va păstra un plafon de preţ în conformitate cu calendarul de dereglementare în prezent în vigoare, pentru a evita riscul ca gazele din import să reînceapă să se scumpească, fapt care i-ar împovăra pe consumatorii casnici. citeşte...
 Cinci arădeni sunt suspectaţi de furt de pe carduri bancare. Procurorii spun că ar fi păgubit 300 de persoane, iar prejudiciul total depăşeşte 200.000 de lei. Suspecţii au fost reţinuţi şi vor fi audiaţi de DIICOT. citeşte...
 Ikea este în grafic pentru a-şi îndeplini obiectivul de a avea vânzări anuale de 50 miliarde de euro (56,9 miliarde de dolari) până în 2020, a afirmat miercuri Peter Agnefjall, directorul general al celui mai mare distribuitor mondial de mobilă, într-un interviu. citeşte...
 Patru dintre principalii indici bursieri europeni au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. Indicele londonez FTSE 100 a sporit cu 0,27%, la nivelul de 6.301,52 puncte. citeşte...
 Noul primar al Capitalei, Gabriela Firea, se angajează să găsească ''cea mai bună soluţie'' pentru ca transportul public din Bucureşti să devină gratuit, promiţând că această iniţiativă nu va duce la disponibilizări, potrivit unui comunicat al PSD trimis redacţiei. citeşte...
 Bulgaria va atrage vara aceasta între patru şi cinci milioane de turişti străini, a afirmat miercuri ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, transmite FOCUS News. Întrebată dacă bulgarii preferă să meargă în vacanţă în ţara lor sau mai degrabă în Grecia, Nikolina Angelkova a răspuns că fiecare decide în numele său. citeşte...
 Creşterile salariale din Sănătate se vor aplica pentru 163.000 de persoane în urma aprobării miercuri de către Guvern a ordonanţei de urgenţă pentru salarizarea în sistemul public, majorările pentru medici fiind cuprinse între 294 şi 914 lei. citeşte...
|
|
|