Ştiri financiar-bancare şi economice
 Preţurile de consum au crescut, în luna iulie, cu 4,41%, faţă de luna corespunzătoare a anului trecut, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat primele şase luni ale anului cu un profit net în valoare de 4,24 milioane lei, echivalentul unui rezultat net pe acţiune de 0,55 lei, în scădere cu 44,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un raport al BVB. citeşte...
 Băncile din zona euro vor rambursa, săptămâna aceasta, 716 milioane de euro din împrumuturile contractate de la Banca Centrală Europeană (BCE) prin programul de urgenţă pe trei ani LTRO (Longer Term Refinancing Operations), derulat în 2011 şi 2012. citeşte...
 Societatea de investiţii financiare SIF3 Transilvania a obţinut un profit net de 140,328 milioane lei în primul semestru din 2013, în creştere cu 24% faţă de acceaşi perioadă din 2012, când profitul net a fost de 112,735 milioane lei, potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti. citeşte...
 În România, criza abia acum începe, pentru că acum debutează criza din sectorul privat, consideră analistul economic Ilie Şerbănescu. citeşte...
 Coca-Cola HBC România a înregistrat în primul semestru al acestui an o contracţie de până la 10% a volumelor vândute (high single digit), evoluţia vânzărilor fiind determinată de vremea nefavorabilă şi de promoţiile agresive ale competitorilor, conform ultimului raport al companiei-mamă din Grecia. citeşte...
 Un român a consumat, în medie, 12 ouă pe lună, în primul trimestru din acest an, se arată într-o anchetă realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 Cele mai mari bănci europene trebuie să îşi reducă activele cu 661 miliarde de euro şi să genereze capital suplimentar de 47 de miliarde de euro în următorii cinci ani, pentru a respecta noile reglementări menite să reducă riscul unor noi programe de salvare din bani publici. citeşte...
 Deficitul comercial pe primul semestru al anului în curs a fost cu peste două miliarde euro mai mic decât cel din perioada similară a lui 2012. Potrivit datelor INS, gradul de acoperire al importurilor cu exporturi a urcat la un spectaculos 94,2%. citeşte...
 Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) a redus estimarea de creştere a cererii de petrol în 2014, din cauza ritmului mai lent al dezvoltării economice în China şi a redresării dificile din SUA şi Europa, relatează Bloomberg. citeşte...
 UBS, cea mai mare bancă elveţiană, va plăti 120 de milioane de dolari pentru închiderea unu litigiu cu investitori în instrumente financiare ale Lehman Brothers, într-un proces legat de falimentul din 2008 al băncii americane, transmite Bloomberg. citeşte...
 Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti s-a cifrat la 173,21 milioane de lei în această săptămână, în creştere cu 12,72% comparativ cu săptămâna precedentă, în condiţiile în care valoarea tranzacţionată totală a fost de 204,26 milioane de lei, potrivit analizei realizate de casa de brokeraj Intercapital Invest. citeşte...
 În vara acestui an a rămas neobservată aniversarea a jumătate de secol de la aparitia primului hipermarket in lume. In faţa concurenţei Internetului şi a schimbărilor demografice nefavorabile din ţările dezvoltate, fenomenul care a schimbat obiceiurile de cumpărături a milioane de oameni trece acum printr-o "criză a vârstei de mijloc". Dar de, totusi, magazinele mari au devenit atat de populare la oraş? citeşte...
 România a atras aproape 59% din fondurile europene pe dezvoltare rurală, banii plătiţi efectiv beneficiarilor români depăşind 5,15 miliarde euro, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi. citeşte...
 Lanţurile farmaceutice încearcă să îşi maximizeze profiturile pentru a contracara efectele termenelor de plată mult prea mari ale statului, găsind câteva modalităţi de a păcăli clienţii. citeşte...
 Începând de luni, 12 august a.c. se vor aplica prevederile unei legi adoptate în urmă cu două luni şi care menţionează că vârsta de amprentare a minorului, în vederea eliberării paşaportului, va fi schimbată de la şase la 12 ani. Modificarea atrage după sine şi schimbarea valabilităţii documentului. citeşte...
 Evaziunea fiscală din sectorul pâinii a ajuns la 60% din totalul producţiei, arată datele Ministerului Agriculturii. citeşte...
 Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier, care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici. citeşte...
 Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România va înregistra anul acesta doar o creştere simbolică, respectiv de 0,7%, nivelul estimat anterior fiind ajustat la jumătate după consemnarea rezultatelor la şase luni, se arată într-un comunicat Cegedim România. citeşte...
 Producţia de grâu obţinută în 2013, de 7,296 milioane de tone, este cea mai mare din ultimii opt ani, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă. citeşte...
|
|
|