Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Premierul grec George Papandreou a respins categoric ideea unei restructurări a datoriei ţării. 'Nu ne gândim la restructurarea datoriei', a spus el într-un interviu apărut duminică în ziarul Ethnos din Atena, informează AFP. citeşte...
 Plăţile prin bilete la ordin, cecuri şi cambii refuzate de bănci au scăzut în aprilie cu 23,5% faţă de martie, la 470 milioane de lei, valoarea minimă raportată după septembrie 2008, prima lună în care efectele crizei financiare internaţionale au fost resimţite în România, potrivit datelor BNR. citeşte...
 Creditarea s-a accelerat în primele luni ale anului faţă de 2010 la Banca Comercială Feroviară, în special pe segmentul companiilor, motorul creşterii fiind refinanţările, a declarat pentru Capital Petre Tulin, directorul general al băncii. citeşte...
 Guvernele din întreaga lume încep să semnalizeze o lipsă de încredere în dolarul american ca monedă internaţională, însă acţiunile concrete vorbesc mai mult decât cuvintele. citeşte...
 Reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) au anuntat ca intentioneaza sa desemneze un nou director general pana la sfarsitul lunii iunie, care sa-l inlocuiasca pe Dominique Strauss-Kahn, informeaza Bloomberg. citeşte...
 Fondul Monetar International a aprobat un imprumut in valoare de 26 de miliarde de euro pentru Portugalia, pentru a preveni intrarea tarii in incapacitate de plata. citeşte...
 Demisia lui Strauss-Kahn deschide bătălia succesiunii. Nimeni nu se aşteaptă ca liderii lumii să găsească rapid un înlocuitor. citeşte...
 Afacerea Strauss-Kahn a lovit euro şi a afectat bursele europene, în special acţiunile bancare. Explicaţia constă în influenţa imensă a Fondului Monetar Internaţional, care finanţează o mare parte din datoria statelor periferice europene. citeşte...
 BNR nu este indiferentă faţă de numirea unui nou director general al FMI şi preferă ca funcţia să fie preluată tot de un european, afirmă Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, menţionând că acordul României cu instituţia internaţională va continua indiferent de persoana care o conduce. citeşte...
 Cei mai buni consultanţi fiscali lucrează cu Ministerul Finanţelor Publice pentru rescrierea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, a declarat vineri, la postul public de radio, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. citeşte...
 Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României pentru şase luni s-a îmbunătăţit uşor în luna mai şi a rămas cea mai bună din Europa Centrală şi de Est (ECE), potrivit unui sondaj al institutului ZEW. citeşte...
 Ministerul Finanţelor Publice vrea să modifice Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, scopul declarat fiind acela de a le face "mai prietenoase pentru mediul de afaceri", potrivit HotNews.ro. citeşte...
 Spania ar fi fost nevoită "cel mai probabil" să apeleze la un ajutor financiar internaţional similar celor accesate de Grecia, Irlanda şi Portugalia, dacă guvernul nu ar fi implementat măsurile drastice de austeritate, a declarat vineri premierul José Luis Rodríguez Zapatero, cu două zile înainte de alegerile locale, scrie Financial Times. citeşte...
 Un număr de 11 bănci sunt interesate să participe la programul Prima Casă 4, iar acestea pot trimite spre aprobare Băncii Naţionale a României noile norme de creditare fără să aştepte publicarea protocolului-cadru, potrivit Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. citeşte...
 Omul de afaceri Dinu Patriciu scrie într-un editorial că, în timp ce actualii guvernanţi recunosc că au adoptat unele soluţii greşite, la "uşa guvernării bat unii care tocmai amestecă uleiul cu apa în căutarea unui leac miraculous", opinând că soluţia ar fi" o mişcare politică nouă şi pragmatică". citeşte...
 Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, a declarat, vineri, la Paris, ca a sosit "timpul schimbarii" conducerii Fondului Monetar cu un director general non-european. citeşte...
 Unsprezece bănci şi-au arătat intenţia de a participa la Programul Prima Casă 4, acestea reprezentând 80% din volumul portofoliului de garanţii, a anunţat, vineri, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). citeşte...
 Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,1254 lei pentru un euro şi de 2,8746 lei pentru un dolar. Ambele valute scad. citeşte...
 Gafă gravă a uneia dintre cele mai mari companii de evaluare financiară din lume. Standard & Poor's a anunţat că din cauza unei erori, ratingul Băncii Naţionale a României a fost subevaluat timp de mai bine de un an. citeşte...
 Directorul interimar al Fondului Monetar Internaţional (FMI), John Lipsky, a sugerat că ministrul francez de finanţe, Christine Lagarde, ar putea prelua conducerea organizaţiei, dar a dat asigurări că procesul de selecţie va fi deschis şi bazat pe merite. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|