Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Philip Hampton, preşedintele consiliului de conducere al Royal Bank of Scotland, bancă deţinută de guvernul Marii Britanii, a anunţat că nu va primi bonusul de 1,4 milioane de lire sterline deoarece nu a atins criteriile de performanţă care au condiţionat acest bonus, informează The Guardian. citeşte...
 Într-o vreme în care dolarul se depreciază de la o zi la alta, iar euro pare mai fragil ca oricând, monedele ţărilor emergente au toate şansele să devină noile vedete ale economiei mondiale. citeşte...
 Germania este mai degrabă o piedică decât un ajutor în salvarea monedei europene unice, iar asta pentru că insistă să impună austeritatea când economiştii spun că nu aşa va ieşi zona euro din criză şi se încăpăţânează să nu acorde Băncii Centrale Europene (BCE) un rol mai important sau să sprijine mai hotărât datoriile naţionale, remarcă The Times. citeşte...
 Van Lierop, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politici regionale Johannes Hahn, a explicat că printre motivele ratei reduse de absorbţie a fondurilor europene în România se află probleme administrative, dar a subliniat că pentru creşterea ratei de absorbţie este importantă cooperarea dintre Bruxelles şi Bucureşti mai ales după ce joi Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un memorandum de înţelegere cu guvernul României privind acordarea de asistenţă tehnică pentru susţinerea în aplicare a proiectelor europene cofinanţate de BEI, informează Agerpres. citeşte...
 Preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, va anunţa creşterea taxei pe valoarea adăugată cu 1,6 puncte procentuale. Majorarea TVA va duce nivelul acestei taxe până la 21,6%, cel mai mare din istoria Hexagonului, scrie Le Monde. Măsura va intra în vigoare în acest an. Totuşi, majorarea va fi mai redusă decât anticipau specialiştii. citeşte...
 Grecia nu va renunţa la suveranitatea ei economică, respectiv la controlul total asupra propriului buget, aşa cum a propus Germania, ca o condiţie pentru acordarea celui de-al doilea ajutor financiar, după cum au declarat surse oficiale elene, citate de AFP. citeşte...
 Europenii progresează în rezolvarea crizei datoriilor a zonei euro, însă trebuie să ia măsuri suplimentare să-şi întărească firewall-ul financiar, a afirmat astăzi directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, adăugând că Fondul este gata să ajute, relatează Reuters. citeşte...
 Datele privind execuţia bugetară pe 2011, comunicate joi, 26 ianuarie, de Ministerul Finanţelor, arată că acele taxe şi impozite pe care le plătesc de regulă întreprinzătorii au însumat 17,6 miliarde de euro, faţă de 17,4 miliarde de euro în 2010. citeşte...
 Grecia ar putea încheia până duminică seara un acord preliminar cu creditorii săi vizând schimbul voluntar de obligaţiuni, a declarat vineri un oficial guvernamental elen. citeşte...
 Intrarea în incapacitate de plată a Greciei trebuie evitată cu orice preţ, iar pentru aceasta sunt necesare eforturi comune din partea întregii zone euro, a declarat vineri, la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în finalul întrevederii cu premierul belgian, Elio Di Rupo. citeşte...
 Economistul Nouriel Roubini, poreclit ”Dr.Doom” pentru previziunile sale pesimiste, spune că ieşirea din actuala criză ar putea dura tot restul deceniului. citeşte...
 Democraţia în Europa a fost ”sechestrată” de pieţele financiare ”nesătule”, care nu cunosc limite şi ameninţă acum drepturile umane şi politice, consideră unii participanţi la Forumul social mondial de la Porto Alegre, principalul eveniment anticapitalist internaţional. citeşte...
 Guvernul a ţinut în frâu bugetul pe 2011 datorită creşterii veniturilor din TVA şi accize şi tăierii bugetelor alocate asistenţei sociale şi salariilor bugetarilor. citeşte...
 Fondul Monetar Internaţional a estimat ieri că Belgia se află deja în recesiune economică şi că PIB-ul său va stagna în anul 2012, informează AFP. citeşte...
 Germania vrea ca Grecia să abandoneze suveranitatea sa în materie de politică fiscală, de care să se ocupe un comisar european, înainte de a beneficia de un al doilea plan de asistenţă financiară, scrie în ediţia sa de sâmbătă cotidianul Financial Times, care a procurat o copie a propunerii Berlinului, relatează AFP. citeşte...
 La Atena mai nimeni nu se miră că negocierile privind ştergerea datoriilor statului elen durează atâta vreme. Cu toate acestea, observatorii politici estimează că se va ajunge la un compromis până la mijlocul lunii februarie. Îngrijorare provoacă însă propunerile unor economişti vizând excluderea Greciei din zona euro. citeşte...
 Împrumutul pe care autorităţile române îl negociază în prezent cu Banca Mondială, cu o valoare de un miliard de euro, este o nouă centură de siguranţă, iar banii nu vor fi accesaţi decât în condiţii speciale, a declarat vineri, la un post privat de televiziune, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. citeşte...
 Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat, vineri, cinci ţări din zona euro, printre care Italia şi Spania, informează AFP, citat de Mediafax. citeşte...
 Cel mai mare risc adus în Europa de criza zonei euro este "balcanizarea", fragmentarea intereselor economice în funcţie de interese înguste, în mare parte naţionale, a declarat vineri ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, într-un interviu acordat CNBC. citeşte...
 Ucraina cheltuie sume imense pentru pregătirea Euro 2012. Cu tot efortul financiar, graficul lucrărilor nu a fost respectat, fapt ce a pus sub semnul întrebării chiar organizarea Campionatului European. Cel mai bun exemplu este stadionul Olimpiskii din Kiev, unde, în vară, lucrările erau în întârziere cu nu mai puţin de cinci luni. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|