Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Spaţiul fiscal actual asigură rambursarea lunară a unei cote din CASS la pensiile peste 740 lei numai pentru o perioadă de trei luni, Ministerul Finanţelor şi celelalte instituţii implicate având sarcina ca, până la următoarea misiune a FMI, să asigure restul banilor, afirmă premierul Victor Ponta. citeşte...
 Fondul Monetar Internaţional (FMI) i-a recomandat joi Bulgariei să nu investească o parte din rezerva sa fiscală în obligaţiuni, alăturându-se avertismentelor venite din partea băncilor centrale bulgară şi europene împotriva acestui proiect al guvernului de la Sofia. citeşte...
 Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras joi 1,34 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de patru ani, peste valoarea indicativă, la un randament de 6,09%, în creştere uşoară faţă de cel plătit la licitaţia precedentă pentru titluri cu scadenţă apropiată, 6,06%. citeşte...
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a trimis notificări persoanelor fizice cu venituri mari pentru a-şi declara veniturile obţinute în străinătate în 2011, informează ANAF, printr-un comunicat remis, joi. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4165 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,05 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4160 lei. citeşte...
 Totalul datoriei externe a României era, la finele lui 2011, de 98,4 miliarde de euro sau 5.000 de euro de român, a declarat, joi, 10 mai, într-o conferinţă de presă, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valetin Lazea. citeşte...
 Premierul britanic David Cameron a declarat pentru Daily Mail, ca zona euro are nevoie de un guvern unic pentru a fi prospera. citeşte...
 Fiscul a trimis scrisori către 300 de contribuabili cu venituri mari în care îi îndeamnă să se conformeze voluntar la declararea veniturilor. Fie ele din ţară sau din străinătate. Este prima etapă dintr-un plan amplu al statului de urmărire a averilor, scrie economica.net. citeşte...
 După ce guvernul spaniol a preluat 45% din Bankia pentru a o salva de la faliment, investitorul american Nouriel Roubini consideră că statul spaniol însuşi va avea nevoie de un ajutor financiar pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. citeşte...
 A doua majorare salarială se va face în luna decembrie, atunci când vor fi reîntregite salariile bugetarilor, procentul fiind de 7,5%, a declarat miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată. citeşte...
 Actualul guvern nu va modifica impozite sau taxe, în următoarea perioadă, însă analizează impactul eliminării a câtorva dintre ele, posibil 10, asupra economiei, pe termen lung , a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, la Antena 3. citeşte...
 Grecia va părăsi, cel mai probabil, zona euro luna viitoare pentru că guvernul de la Atena va rămâne fără bani, iar instituţiile europene nu-i va mai împrumuta bani, spune John Taylor, de la fondul de investiţii speculative FX Concepts LLC, citat de Bloomberg. citeşte...
 Spania a preluat ieri controlul Bankia, al patrulea cel mai mare împrumutător din ţară, încercând să risipească îngrijorările privind abilitatea guvernului de a curăţa sectorul financiar, după ce băncile au fost lovite de prăbuşirea pieţei imobiliare, transmite Reuters. Prin mutarea de ieri, Spania a acordat practic cel mai mare ajutor pentru o instituţie bancară. citeşte...
 Leul s-a tranzacţionat miercuri după amiază pe piaţa interbancară la cotaţii dincolo de 4,42 lei/euro. Practic, cursul euro s-a stabilizat peste nivelul de 4,42 lei la scurt timp după ce BNR a anunţat ieri un curs curs de referinţă apropiat de maximul istoric. În aceste condiţii, a crescut foarte mult probabilitatea ca azi să ne confruntăm cu un nou minim absolut al monedei naţionale. citeşte...
 Românii cu un istoric bancar “curat” şi cu venituri cel puţin medii au posibilitatea de a se împrumuta la costuri foarte bune în ciuda intrării în vigoarea a noilor norme BNR privind creditele pentru populaţie citeşte...
 Cota unică de impozitare de 16% va fi menţinută, dar, din 2013, se vor aplica cote mai mici în cazul salariilor sub 1.600 de lei, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu. citeşte...
 Ajustarea economică s-a realizat după o ideologie greşită, de centru dreapta, ineficientă, însă economia actuală se află într-o stare de echilibru, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată. citeşte...
 Alegerile parlamentare au scufundat şi mai mult Grecia în criză şi au pus statul falimentar pe curs direct de coliziune cu creditorii internaţionali şi cu Germania, liderii nou propulsaţi în elita politicii greceşti de aversiunea populaţiei faţă de austeritate fiind hotărâţi să renegocieze condiţiile bailout-urilor. citeşte...
 Din fortăreaţa monetară a Băncii Centrale Europene şi până la ducatul pro-european al Luxemburgului, liderii europeni încep să îşi exprime public îndoielile că Grecia poate rămâne în zona euro. citeşte...
 Guvernul ungar a aprobat miercuri creşterea unor impozite, instituind şi o nouă taxă pe tranzacţiile financiare, sperând astfel să crească încasările la buget cu circa 500 de milioane de euro în acest an şi cu 2 miliarde de euro anul viitor, relatează agenţia EFE. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|