Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că "norii cei mai întunecaţi" de deasupra zonei euro s-au risipit, indicând că Europa a depăşit cel mai dificil moment al crizei datoriilor de stat, informează Bloomberg. citeşte...
 Procuratura de la Atena a început urmărirea penală împotriva mai multor oficiali ai institutului naţional de statistică Elstat, inclusiv a directorului general Andreas Georgiou, acuzaţi că ar fi exagerat datele privind deficitul bugetar din 2009, potrivit Financial Times. citeşte...
 Ţinta de deficit bugetar a Greciei pe 2012, de 8,1% din PIB, a fost îndeplinită, în conformitate cu cerinţele impuse de creditorii internaţionali în schimbul ajutorului financiar, arată datele publicate marţi de autorităţile de la Atena, transmite site-ul ekathimerini.com. citeşte...
 Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, a declarat, aseară, la un post de televiziune naţional, că toate secţiunile care au atribuţii în lupta antifraudă din Garda financiară, Supravegherea şi controlul vamal şi Direcţia Antifraudă vor fi reunite într-un singur organism, relatează sursele de presă. citeşte...
 Raiffeisen Bank urmeaza sa il execute silit pe omul de afaceri Dinu Patriciu pentru recuperarea banilor pe care omul de afaceri ii datoreaza bancii, potrivit informatiilor de pe site-ul Judecatoriei Sectorului 1. citeşte...
 Ministerele şi instituţiile publice al căror buget creşte în 2013 beneficiază de aceste suplimentări pentru plata salariilor, majorate în 2012 în două tranşe, cu 8% şi 7,4%, şi pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. citeşte...
 Euro s-a apreciat cu peste 25% faţă de yen şi cu 10% faţă de dolar în ultimele şase luni, în urma acţiunilor Băncii Centrale Europene (BCE) pentru susţinerea uniunii monetare, dar şi din cauza jocurilor economice la nivel global, potrivit Financial Times. citeşte...
 Veniturile bugetare pentru 2013 sunt prognozate la 209 miliarde lei faţă de 207 miliarde lei, nivelul estimat iniţial, majorarea fiind determinată de pachetul de măsuri fiscale anunţat recent de Guvern, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice. citeşte...
 Randamentele rezultate la prima emisiune de eurobonduri din acest an a României ar urma să scadă la un nivel record, după ce includerea titlurilor emise de statul român într-un indice pentru bondurile guvernamentale al pieţelor emergente elaborat de JP Morgan Chase a crescut apetitul pentru obligaţiunile româneşti, transmite Bloomberg. citeşte...
 Ministrul olandez al Finantelor, Jeroen Dijsselbloem (foto), a preluat de la premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker functia de presedinte al Eurogroup, una dintre pozitiile cheie in zona euro, oficialul fiind devotat echilibrarii bugetelor europene, ceea ce ar putea nemultumi statele din sud. citeşte...
 Comisia Europeană estimează că Spania nu şi-a îndeplinit obiectivul de reducere a deficitului sub 6,3% din PIB, cerut Madridului pentru anul 2012, conform unui document publicat azi de executivul european. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,3571 lei pentru moneda europeană, în creştere comparativ cu ieri când euro a fost cotat la 4,3481 lei. citeşte...
 Proiectul legii bugetului de stat pentru 2013 anticipează că va primi cu 26,3% mai mulţi bani ca vărsăminte din veniturile nete ale Băncii Naţionale a României, în vreme veniturile din impozitul pe profit al băncilor comerciale este prevăzut să crească cu doar 6,4%. citeşte...
 Plafonul veniturilor ce trebuie realizate de o companie pentru a fi considerată microîntreprindere ar putea scădea la 65.000 de euro de la 100.000 euro, iar firmele încadrate în această categorie vor fi obligate să plătească impozit pe venit în condiţiile în care, până în prezent, acestea puteau opta şi pentru plata impozitului pe profit. citeşte...
 Numărul tranzacţiilor realizate direct la comercianţi (la POS şi online) cu carduri Visa, în România, a crescut cu 23,6% în 2012, reprezentând 41% din totalul tranzacţiilor, au declarat astăzi oficialii Visa Europe. citeşte...
 Oficialii din zona euro au aprobat următoarea tranşă, de 9,2 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit cu Grecia. Cea mai mare parte din această sumă urmează să fie utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene. citeşte...
 Obligat de FMI să-şi revadă optimismul, Guvernul s-a conformat, iar creşterea economică estimată a scăzut de la 1,8% la 1,6%. Iar asta înseamnă venituri mai mici la buget şi astfel Ministerul Finanţelor şi-a băgat mâinile adânc în Codul Fiscal şi a majorat unele impozite, decizia urmând să aducă aproape două miliarde de lei în plus la buzunarul public, pe prognoza guvernamentală. citeşte...
 Proiectul de buget pe anul 2013 este fundamentat pe un produs intern brut de 623,314 miliarde lei, o creştere economică cu 1,6% faţă de 2012, o inflaţie medie anuală de 4,3%, un curs mediu de 4,5 lei/euro şi un deficit bugetar de 2,1% din PIB, respectiv de 13,394 miliarde de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul MFP. citeşte...
 Nivelul salariului minim garantat în plată trebuie să ajungă la 850 de lei, orice sumă inferioară acestei valori fiind o piedică pentru creşterea pieţei de consum din România, a declarat, luni, Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa, după întâlnirea avută cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. citeşte...
 Primăriile care menţin taxele locale la nivelul de anul trecut nu vor mai putea recurge la această măsură decât dacă nu au niciun fel de datorii şi nu îşi afectează astfel veniturile proprii, în caz contrar fiind obligate de Guvern să indexeze taxele şi impozitele prin noi hotărâri. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|