Ştiri din categoria Finanţe-Bănci
 Guvernatorul Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), Jens Weidmann, a cerut crearea unei autorităţi europene independente însărcinate cu supravegherea respectării limitelor de deficit bugetar şi a criticat totodată Comisia Europeană că ar fi prea îngăduitoare cu statele UE care continuă să depăşească aceste limite. citeşte...
 Comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu a admis sâmbătă că România ar putea ajunge în situaţia dezangajării unei părţi din fondurile puse la dispoziţia sa, în exerciţiul financiar care se încheie la 31 decembrie 2015. citeşte...
 Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seară, noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro, informează BBC News online. citeşte...
 De ani de zile, China se prezintă precum un noncombatant principial. Ca şi alte ţări care doresc să obţină un avantaj economic şi care au lăsat valoarea monedelor lor să alunece pe pieţele internaţionale, China a avut o politică fermă în privinţa politicilor sale valutare. În această săptămână însă, China a intrat în luptă, se arată într-un comentariu apărut în pagina electronică a publicaţiui The New York Times. citeşte...
 Directoarea generală a FMI Christine Lagarde a salutat vineri acordul asupra programului de ajutor pentru Grecia, dar a repetat că datoria ţării este nesustenabilă şi a cerut o relaxarea a ei semnificativă din partea europenilor. citeşte...
 Clienţii Băncii Transilvania, al treilea jucător din sistem, care au încercat să retragă în această dimineaţă numerar cu cardurile emise de bancă sau să plătească la POS-urile locale, nu au putut face acest lucru din cauza unor defecţiuni tehnice. citeşte...
 Cel mai mare grup bancar din Ungaria, OTP Bank, este interesat de oportunităţile de achiziţii şi este decis să se extindă în statele unde există subsidiare ale băncilor elene, cum ar fi Bulgaria, România şi Serbia, dar nu în Grecia, a anunţat vineri adjunctul şefului OTP, Laszlo Bencsik. citeşte...
 Loteria Română anunţă un report de peste 14,2 milioane lei (peste 3,2 milioane de euro) la categoria I a extragerii Loto 6/49 de duminică, în timp ce reportul la Noroc depăşeşte 3,3 milioane de lei (peste 748.000 de euro), informează, vineri, compania. citeşte...
 Cine a strâns bonuri fiscale în iulie, află duminică dacă e printre câştigători. Loteria bonurilor fiscale va avea loc duminică, de la ora 20:10. citeşte...
 Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, ieri, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de titluri de stat pe şase luni, la un randament mediu de 1,08% pe an, cel mai redus obţinut vreodată de statul român. citeşte...
 Germania este pregătită să discute pe marginea unei reduceri a poverii datoriei Greciei, precum o eventuală extindere a scadenţei împrumuturilor sau o relaxare a condiţiilor, dar nu se pune problema unei ştergeri a acesteia, a afirmat, ieri, viceministrul de finanţe de la Berlin, Jens Spahn. citeşte...
 Investiţiile străine directe în România au însumat, în primele şase luni ale acestui an, aproape 1,66 mld. euro, cu aproape 40% peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, respectiv 1,19 mld. euro. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României din totalul investiţiilor realizate în primul semestru, participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 943 mil. euro, iar creditele intragrup 716 mil. euro (net). citeşte...
 Programul Prima casă începe să mai piardă din entuziasmul ultimilor ani, în faţa altor produse oferite de bănci. Încurajaţi de dobânzile foarte scăzute, mulţi români apelează la alte tipuri de credite imobiliare. Aşa că volumul creditelor prin Prima casă şi al celor clasice pentru locuinţe a ajuns aproape egal anul acesta. Prima maşină, în schimb, nu merge prea bine. Nici măcar un procent din plafonul alocat nu a fost folosit. citeşte...
 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4093 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,64 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,4157 lei. citeşte...
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală rambursează în august TVA în valoare de aproape 1,55 miliarde lei, pentru deconturile cu decizii de rambursare până la 10 iulie şi pentru cele aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 27 iulie. citeşte...
 China a uluit, miercuri, pieţele financiare prin devalorizarea yuanului pentru a doua zi consecutiv, declanşând temerile investitorilor că a doua cea mai mare economie a lumii este într-o situaţie precară. citeşte...
 Problema creditelor în franci elveţieni a readus în atenţie clauzele abuzive pe care băncile le-au strecurat în contractele de împrumut. Aceste clauze au făcut ca tot mai multe instanţe din ţară să decidă îngheţarea cursului leu-franc elveţian la nivelul acordării creditului. Iar Protecţia Consumatorului a aplicat amenzi şi a câştigat primul proces colectiv împotriva unei bănci. citeşte...
 Noul plan de asistenţă financiară stabilit de Grecia cu creditorii internaţionali nu va funcţiona, a apreciat Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanţe, subliniind că ministrul german de Finanţe susţine acelaşi lucru. citeşte...
 Premierul grec Alexis Tsipras, care a făcut miercuri declaraţii pentru prima dată de la încheierea negocierilor tehnice privind al treilea plan de ajutor pentru Grecia, şi-a declarat încrederea în încheierea definitivă a unui acord, prezicând eşecul celor care ar fi avut 'un plan ascuns' împotriva Greciei. citeşte...
 Guvernul grec a trimis în Parlament proiectul de lege al celui de-al treilea plan de salvare din ultimii cinci ani, pentru a fi adoptat înaintea reuniunii miniştrilor Finanţelor din zona euro de vineri, însă calendarul procedurii era neclar. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|